Biserica numără printre Sfinţi şi Mucenici o serie întreagă de Sfinţi militari care au făcut parte din armata romană. Creştinismul se răspândise foarte mult, iar împotriva persecuţiilor impotriva creştinilor, ei au preferat în locul gloriei militare lumeşti slava veşnică, cununa cea neveştejită a martirajului, mărturisind în faţa tuturor credinţa în Hristos şi nerenunţând la ea, cu preţul vieţii lor. […]

Marele mucenic Gheorghe a trăit în vremea împăratului Diocletian, care a domnit între anii 248-305. El a fost un împărat care a fost foarte credincios zeilor păgâni. Din cauza aceasta a avut o atitudine persecutorie faţă de creştini; poate cea mai cruntă şi mai lungă persecuţie a fost a lui, până în 305. În acel an se îmbolnăveşte psihic şi începe să fie urmărit şi persecutat de asasinatele lui. Era mereu îngrozit că va fi omorât. Se retrage de pe tron într-un palat de pe malul Dalmatiei şi acolo trăieşte izolat, neprimind pe nimeni, fără numai garda lui; dar se temea şi de ea, ducând o viaţă foarte chinuită. Se presupune că a murit în anul 313, când a încetat şi persecuţia creştinilor. A murit în singurătate, îngrozit de toate spaimele care îl înconjurau. Toate informaţiile acestea le aflăm de la Lactantiu, care a fost profesor în casa lui Diocletian, om foarte învăţat.

La început Diocletian nu îi persecuta pe creştini chiar aşa mult, adică nu în mod criminal. Între timp Lactantiu se creştinează şi îşi pierde slujba, el însă scrie toate cronicile de pe vremea lui Diocletian, iar în cartea lui Despre pedeapsa persecutorilor arată cum toţi prigonitorii care au prigonit Biserica lui Hristos au sfârşit rău, şi cel mai mare exemplu este Diocletian, pe care l-a cunoscut în epoca lui cea mai bună şi în perioada de nebunie. Diocletian a avut o nebunie întunecată, era un om care a fost persecutat de spaimele lui interioare. Tot timpul avea impresia că vor veni creştinii, că va veni Iisus şi-l va pedepsi pentru crimele pe care le-a făcut, iar din cauza aceasta tot mai mult prigonea pe creştini.

La început, cum am spus, persecuţia nu a fost aşa de grea. Prima formă de persecuţie a fost că a dat ordinul ca toţi cei din armată să jertfească zeilor, dacă vor să mai rămână în armată, iar dacă nu, să fie daţi afară. Aceasta a fost persecuţia lui iniţială. Între timp, însă, prin anul 302, el cercetează oracolele păgâne, care dădeau tot timpul răspunsuri încâlcite. Şi aceste oracole i-au spus lui că trebuie să persecute pe creştini. Şi atunci, în anul 303, dă un decret de persecuţie foarte dur, în care se spunea că toate Bibliile existente la creştini trebuie predate autorităţilor, ca să fie arse în pieţele publice. În această situaţie ginerele său, Galeriu, a simulat două incendii în palatul imperial de la Nicomidia unde era Dicoletian, dând vina pe creştini. Şi atunci Diocletian a ordonat arestarea tuturor clericilor, preoţi şi diaconi şi i-a silit să jertfteasca zeilor. Aşa au fost torturaţi, daţi la fiare, omorâţi mulţi creştini şi atunci creştinismul a dat un număr extraordinar de mare de martiri. Această persecuţie s-a întins în tot imperiul. Aşa s-a întâmplat până la noi, când au fost ucişi la Niculiţel acei martiri: Zotic, Atalos, Filipos, Camasis… A fost o persecuţie generală. Apoi a poruncit ca toţi ostaşii, nu numai ofiţerii, care au credinţa creştină să şi-o mărturisească, pentru a-şi lua pedeapsa.

În această împrejurare, Sfântul Gheorghe a hotărât să-şi mărturisească credinţa lui în Hristos. El făcea parte dintr-o familie sus-pusa, avea o anumită educaţie, părinţii săi erau creştini. Avea o înfăţişare frumoasă, era unul din cei mai viteji ostaşi, şi fiind aşa dotat şi remarcându-se în războaie, Diocletian l-a avansat foarte repede şi l-a numit comandantul gărzii imperiale. În această poziţie l-a prins decretul lui Diocletian, care deja se extinsese asupra tuturor cetăţenilor romani, care erau obligaţi să jertfească o dată pe lună zeilor păgâni, în pieţele publice. Şi atunci s-au descoperit foarte mulţi creştini, probabil zeci de mii, sute de mii care au avut de suferit. În această împrejurare Sfântul Gheorghe s-a hotărât să-şi mărturisească credinţa lui faţă de Dumnezeu şi faţă de Hristos înaintea împăratului şi a Senatului.
Pe când împăratul era în Senat şi se luau nişte decizii, a intrat la ei Sfântul Gheorghe şi a vorbit despre credinţa lui şi despre Hristos ca împărat. A spus că decât să slujească unui împărat şi unui imperiu păgân, el preferă să slujească lui Hristos, iar slujba lui faţă de Hristos nu va consta în sabie sau în întreceri de luptă, ci a consta în sacrificarea lui pentru Hristos. A mărturisit în faţa tuturor că este gata să primească martirajul. Această mărturisire a Sfântului Gheorghe, care era foarte iubit de împărat şi admirat de Senat, a stârnit tulburare, întristare dar şi mânie.
Împăratul a poruncit ca Sfântul Gheorghe să fie arestat. A fost pus în temniţă şi i s-a cerut să-şi renege credinţa. Fiindcă a refuzat, a fost supus la toate chinurile posibile, fiind poate unul din cei mai chinuiţi martiri: a fost încălţat în sandale înroşite în foc, cu cuie, a fost tras pe roată, a fost aruncat în mare cu o piatră de gât dar, aşa cum spune şi Acatistul, a stat pe mare ca pe uscat, a fost aruncat în groapa cu var trei zile şi nu a păţit nimic.

Dumnezeu dă Mucenicilor Săi o anumită forţă duhovnicească, iar lucrul acesta l-am văzut şi în închisoare. Adică oameni foarte slabi, oameni bolnavi, abia suflând, cum a fost Gafencu, aveau o forţa extraordinară, fie că erau chinuiţi, fie că erau flămânziţi, nu simţeau suferinţa şi continuau să mărturisească pe Dumnezeu, să binecuvânteze pe cei care-i torturau. Aşa a fost Gafencu, cel care a murit ca un sfânt, aşa se întâmplă cu toţi martirii. Dumnezeu le dă o tărie şi adeseori ei nu simt suferinţa fizică. Li se sfâşia carnea cu gheare de fier, li se băteau cuie în mâini şi picioare, erau arşi cu flăcări iar ei nu simţeau durerea. Dumnezeu le dădea această putere pentru a-şi depăşi suferinţa.
Dar faptul că nu renegau pe Dumnezeu, că după ce erau arşi apăreau întregi în faţa oamenilor, a făcut ca mulţi dintre cei care asistau la chinurile lor să se pocăiască şi să intre în rândurile creştinilor. Acesta a fost marele merit al creştinilor. De aceea Biserica noastră spune că sângele martirilor este sămânţa creştinilor. Cu cât mai mulţi martiri erau chinuiţi şi omorâţi, cu atât mai mulţi creştini răsăreau din sângele lor, pentru a vedea forţa lor, puterea lui Dumnezeu minunile care se săvârşeau şi se pocăiau. Chiar atunci, în timpul chinurilor, ieşeau şi mărturiseau în faţa împăratului, spunând că şi ei sunt creştini. Adesea erau aruncaţi cu zecile în arene, sfâşiaţi de fiare sau omorâţi de soldaţi.
Sfântul Gheorghe a fost patronul Armatei Romane. Iată cât de cinstit era Sfântul la noi, încât şi Sfântul Ştefan cel Mare l-a avut ca ocrotitor. Un drapel trimis de Ştefan la Man. Zografu, în Sfântul Munte, îl are înfăţişat pe Sfântul Gheorghe omorând balaurul. Iar pe steag se găseşte această inscripţie:

O luptătorule şi biruitorule, mare Gheorghe, în nevoi şi în nenorociri grabnic ajutător şi cald sprijinitor, iar celor întristaţi bucurie nespusă, primeşte de la noi această rugăminte a smeritului tău rob, a domnului Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domnul Ţării Moldove, păzeşte-L pe el neatins în lumea aceasta şi în cea de apoi, pentru rugăciunile celor ce te cinstesc pe tine, ca să te preamărim în veci, Amin. Şi aceasta a făcut-o în anul 7008, adică 1500, la 43 ani ai domniei sale, Io Ştefan Voievod, domnul Ţării Moldove.
Am vrut să vă aduc la cunoştinţă această mărturie istorică pentru a şti cât de cinstit a fost Sfântul Gheorghe în tot trecutul nostru, cum însuşi Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt i-a dedicat această rugăciune scrisă de el, care a rămas pe steagul lui de biruinţă.
Între mine şi Sfântul Gheorghe a fost o legătură foarte strânsă. Când am fost în închisoare, îl chemăm mereu şi în multe împrejurări m-a ajutat. De atunci şi până acum nu încetez în fiecare zi să-i adresez o rugăciune specială. Sunt convins că între Sfânt şi cel care se roagă lui se stabileşte o legătură strânsă şi că adeseori multe din caracteristicile Sfântului, dacă ai o legătură apropiată duhovnicească cu el, se manifestă şi în tine. În cazul meu, de pildă, precum Sfântul Gheorghe a trecut prin închisori, aşa am trecut şi eu, aşa cum Sfântul Gheorghe a fost întărit de Dumnezeu în împrejurări grele, aşa am fost şi eu întărit în momentele cele mai grele când puteam să pier, nu numai fizic, dar puteam să pier sufleteşte. Dar prezenţa Sfântului m-a întărit, pentru că el transmite celui care i se roagă şi-i poartă numele o tărie a credinţei lui şi o protecţie spirituală pe care Dumnezeu ne-o dă nouă prin el.

Adresaţi-vă Sfântului al cărui nume îl purtaţi şi el vă va ajuta, adresaţi-vă lui la vreme de necaz, de boală, în împrejurări grele şi în clipele de bucurie: Sfinte Ioane, ocrotitorul meu, sau Sfinte Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, păcătosul! Adresaţi-vă lui şi el vă asculta rugăciunea voastră! El este avocatul nostru, al celor care-i purtăm numele în faţa lui Dumnezeu. El duce rugăciunea noastră înaintea lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi. Şi la sfârşitul vieţii, când mergem dincolo, alături de noi va sta şi patronul nostru, dacă l-am cinstit şi ne-am rugat lui, va sta alături de Îngerul Păzitor, ca să ne apere în faţa acuzaţiilor satanei. Aceasta pentru ca la Judecata particulară diavolul scoate toate păcatele noastre, pe care noi nici nu le mai amintim, le aduce la iveală, le aruncă în balanţă, şi trebuie să avem un avocat al apărării care să aducă şi faptele noastre cele bune. Căci noi vom fi atât de umiliţi, încât poate nici nu ne mai amintim de faptele bune, aşa cum am uitat şi de păcatele noastre. Dar vin Îngerul păzitor şi Sfântul protector şi pun în balanţă toate faptele noastre bune. Şi adeseori o lacrimă cântăreşte cât toate răutăţile pe care le-am făcut o viaţă întreagă.

Aşa că vă rog, aduceţi-vă aminte de Sfinţii ale căror nume le purtaţi şi rugaţi-vă să vă apere, să apere familia, neamul nostru şi toată lumea.

                                                                                    Parintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Editura Bonifaciu, Bacău, 2009

Leave a reply

required