A fost întrebat un bătrân: „Se folosesc, oare, cei ce cer rugăciunile părinţilor, iar ei se lenevesc?” Şi a răspuns: „Multe poate rugăciunea dreptului, precum este scris, însă, cu deosebire, rugăciunea care se face, care, adică, se ajutorează de cel ce cere rugăciunea, păzindu-se el, cu toată osârdia şi cu durere de inimă, de gânduri şi de fapte rele. Că de va petrece cu nebăgare de seamă, nici un folos nu va avea, măcar şi Sfinţii de s-ar ruga pentru el. Că unul zidind, iar altul surpând, ce folos va fi, fără numai osteneală”. A mai spus încă şi acest fel de povestire, zicând: Era un sfânt părinte al unei chinovii, împodobit cu toată faptă bună, iar, mai vârtos, cu smerita cugetare, cu blândeţe, cu milostivirea către săraci şi cu dragoste. Acesta se ruga mult lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, mă ştiu pe mine că sunt păcătos, dar nădăjduiesc la îndurările Tale, să mă mântuiesc, prin mila Ta. Deci, mă rog bunătăţii Tale, Stăpâne, să nu mă desparţi de sinodia (soborul) mea, ci, împreună cu mine, şi pe aceştia îi învredniceşte împărăţiei Tale, pentru nespusa Ta bunătate”. Deci, această rugăciune făcând-o neîncetat, iubitorul de oameni Dumnezeu i-a dat încredinţare. Avea să se facă pomenire de sfinţi la o altă mănăstire, care nu era departe de dânşii, şi îl chemau părinţii mănăstirii aceleia pe el, împreună cu ucenicii lui, iar el se lepăda. Dar a auzit în vis, zicându-i lui: „Mergi, însă trimite înainte pe ucenicii tăi şi, după dânşii să mergi şi tu”. Deci, ducându-se ucenicii lui, au întâlnit un înger în chip de sărac bolnav, care zăcea în mijlocul drumului, şi, venind ucenicii la locul acela şi văzându-l pe el văitându-se, l-au întrebat pricina. Iar el a zis: „Sunt bolnav şi eram călare pe un dobitoc, care, trântindu-mă, a fugit şi, iată, nu am pe nimeni care să-mi ajute”. Iar ei au zis lui: „Ce putem să-ţi facem, ava? Noi suntem pe jos”. Şi, lăsându-l, s-au dus. A venit, apoi, după puţin timp părintele lor şi îl află pe el zăcând jos şi suspinând. Şi, aflând pricina, i-a zis lui: „N-au venit, oare, pe aici, ceva mai înainte de mine, nişte călugări? Nu te-au văzut ei aici?” Iar el a zis: „Da, au venit, şi înştiinţându-se de boala mea, au trecut, zicând: Noi pe jos mergem, ce putem să-ţi facem ţie?” Grăit-a lui egumenul: „Vino, dar, să te iau eu în spate şi Dumnezeu va ajuta şi vom merge”. Iar el zise: „Cum poţi atâta depărtare să mă duci pe spate? Ci mergi şi te roagă pentru mine”. Şi egumenul a zis: „Nu te voi lăsa, ci, iată, piatra aceea şi te voi aşeza pe ea şi mă voi pleca şi te voi lua pe spate”. Şi a făcut aşa. Şi întâi îl simţea pe el, că este greu cât un om, apoi se făcu mai uşor şi din ce în ce mai uşor, încât se miră de cel pe care îl purta pe spate. Şi deodată s-a făcut nevăzut.
Şi a venit glas către el: „Fiindcă pururea te rogi pentru ucenicii tăi, să se învrednicească împreună cu tine de Împărăţia Cerului. Iată, vezi, altele sunt măsurile tale şi altele ale lor. Deci, înduplecă-i pe ei să vie întru lucrarea ta şi vei dobândi cererea, că Eu sunt drept judecător, răsplătind fiecăruia după faptele lui.”

                                                                                                                                              Călăuză în Istoria Vieţilor Sfinţilor

Posted in: Articole.
Last Modified: noiembrie 23, 2016

Leave a reply

required