Lucrând cu răbdare, prin înfrânare cuprinzătoare şi prin cerere stăruitoare şi păzind prin dispreţuire de sine şi prin smerenie desăvârşită cele înfăptuite, aşteaptă după acestea, la vreme bine rânduită, harul nepătimirii, ca pe un liman de odihnă, după multă furtună şi tulburare.” (Sfântul Teognost)
Pe când neîmpătimirea (apatheia) trupului, care se dobândeşte prin retragerea în singurătate, este deseori tulburată prin apropierea de lume, cea născută din ascultare rămâne pretutindenea fermă şi neclătinată.” (Sfântul Ioan Scărarul)
Poruncile Domnului ne învaţă să folosim cu bună judecată lucrurile de mijloc [cunoştinţa şi adânca înţelegere «a raţiunilor divine din natură şi Scriptură»]. Căci întrebuinţarea cu bună judecată a celor de mijloc curăţeşte starea sufletului, iar starea curată naşte puterea de discernământ (dreapta socoteală). Puterea de discernământ, la rândul ei, naşte nepătimirea, din care se naşte dragostea desăvârşită.” (Sfântul Maxim Mărturisitorul)
În fapt, păzirea poruncilor lui Dumnezeu naşte nepătimirea.” (Sfântul Talasie Libianul)

Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința Sfinților Părinți, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 354-355

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.