Minciuna şi vicleşugul sunt patimi ce vin de la diavolul, care este tatăl minciunii şi al oricărui vicleşug. Vai locului aceluia în care patimile acestea s-au înmulţit, căci nici un bine nu poate exista acolo. La ce bine să ne aşteptăm acolo unde oamenii se înşeală unii pe alţii? Căci acolo nu poate exista încrederea, fără de care unitatea societăţii nu poate rezista.
Aceleaşi patimi, precum se vede, au adus jurămintele cele potrivnice lui Dumnezeu şi asupra celor mai josnice lucruri prin invocările deşarte ale înfricoşătorului nume al lui Dumnezeu, cum ar fi: „pe numele lui Dumnezeu”, „vede Dumnezeu”, „martor este Dumnezeu” şi altele. Căci mulţi, fiind înşelaţi de oamenii mincinoşi şi vicleni, nu mai au încredere nici în cei ce spun adevărul. Şi, de aceea, oamenii sunt nevoiţi să-şi întărească dreptatea cuvintelor lor prin invocarea numelui lui Dumnezeu. Şi, astfel, neavând încredere unul în celălalt, depun jurământ, ceea ce a şi intrat în obicei; iar copiii de la părinţi, tinerii de la bătrâni, cei mai mici de la cei mai mari învaţă acelaşi lucru şi nu socotesc un păcat să invoce înfricoşătorul nume al lui Dumnezeu nici în privinţa celor mai josnice lucruri.
Cei mincinoşi şi vicleni, cu cât sunt mai ascunşi, cu atât sunt mai primejdioşi. Ei ştiu cum să-şi ascundă minciuna; cu limba vorbesc frumos, dar cu inima gândesc altfel; pe limbă au miere, iar în inimă au fiere; cu limba laudă, iar cu inima întind curse; cu buzele sărută, iar cu inima te vând.
Tocmai de la aceşti oameni rabdă mult cei sinceri, care nu pot şi nici nu vor în inimă să aibă una, iar pe limbă alta. Nu există rană mai vătămătoare ca aceasta pentru societate; dar, oricât de vicleni ar fi ei, viclenia lor tot va ieşi la iveală şi atunci oricine se va dezgusta de ei, ca de nişte leproşi. Să-şi aducă aminte cele scrise: Pierde-vei pe toţi cei ce grăiesc minciuna; pe ucigaş şi pe viclean îl urăşte Domnul (Ps. 5, 6).
Sfântul Tihon din Zadonsk, Lupta intre carne si duh, Editura Egumeniţa