Ideea de viaţă viitoare este strâns legată de ideea de veşnicie şi de nemurirea sufletului. Veşni­cia este un timp ce nu are nici început nici sfârşit şi care, prin urmare, nu are nici trecut nici viitor, ci numai prezentul, care este constant şi nemutabil.
Veşnicia nu este timp. Această concepţie de veşni­cie nu se raportează decât la Dumnezeu singur. Cât pentru om, veşnicia pentru el începe în pântecele mamei sale unde primeşte existenţa sa nesfârşită, „suflarea de viaţă şi s-a făcut omul cu suflet viu”, „spre nestricăciune, după chipul fiinţei Sale l-a făcut pe om”, ce-l face nemuritor. Astfel, după învăţătura Bisericii noastre Ortodoxe, nemurirea sufletului stă în unitatea fiinţei sale, în păstrarea individualităţii sale şi a conştiinţei de sine însuşi
Veşnicia, pentru om, are trei perioade distincte:
– în prima perioadă a veşniciei, care este viaţa în sânul mamei, se ţese pentru veşnicie trupul, omul dinafară;
– în a doua perioadă a veşniciei, care este viaţa pe pământ, se pregăteşte pentru veşnicie sufletul, omul dinlăuntru. Astfel, viaţa pe pământ slujeşte ca început a celei de-a treia perioade a veşniciei, care este viaţa de dincolo de mormânt.
În accepţiunea generală a cuvântului, veşnicia este un timp ce nu are nici început, nici sfârşit; însă cu privire la om, veșnicia are un început, dar nu are sfârşit.

     Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 253-254

Posted in: Articole.
Last Modified: iunie 15, 2016

Leave a reply

required