Aș vrea să vorbesc cu voi astăzi și pe o altă temă. Nu demult ne-a vizitat un preot rus. Și într-o discuție între patru ochi m-a întrebat:
Părinte Sofronie, este cu putință în epoca noastră să vezi Lumina cea Nezidită?
— Eu am scris despre aceasta. Ați citit?
Nu.
Ei bine, luați de la părinții noștri cărțile unde scriu despre aceasta.

Însuși felul cum mi-a pus întrebarea mi-a dat impresia că înclina să creadă că dedemult, în primele trei veacuri de prigoană, Dumnezeu lucra prin minuni și prin cercetări vădite, iar mai târziu El a încetat a lucra astfel; și acum, deja de veacuri nu mai este așa. Dar acest om aparține unui grup de oameni care în chip logic trag încheierea că în zilele noastre Dumnezeu nu Se arată ca Lumină. Și, prin urmare, dacă cineva vede Lumina, el vede altceva, și nu adevărata Lumină Nezidită, Taborică. Bineînțeles că dacă mă întreabă cineva așa, eu ce pot să spun? Sunt osândit să tac.
Uite că și părintele N., când a fost în Rusia, a întâlnit o femeie care spunea tot așa, că Dumnezeu a încetat să lucreze ca mai înainte, și că acum nu mai sunt stareți, și că aceasta este pretutindenea – „așa lucrează Dumnezeu acum.”
Vă vorbesc despre aceasta pentru că a gândi astfel este o cale către cunoaștere. Aceleași cuvinte și același fel de a gândi erau și pe vremea lui Simeon Noul Teolog: „Cei ce zic că în zilele noastre nu este cu putință a primi Duhul Sfânt, și care hulesc lucrarea Duhului Sfânt zicând că astfel de lucrări sunt de la diavol, aceia introduc o nouă erezie în Biserica lui Dumnezeu.” În al 45-lea Imn, Sfântul Simeon vorbește despre cei ce tăgăduiesc Lumina în care se arată Dumnezeu și care este Însuși Dumnezeu – și spune că ei gândesc nedrept, și că în realitate sunt căzuți în erezie. Iar la acel Simeon care a devenit Siluan aflăm scris în capitolul „Despre smerenie”: „Unii zic că așa a fost cândva dedemult, dar că acum acestea s-au învechit.” Și, cu modestia lui caracteristică, Sfântul spune că o astfel de gândire nu este dreaptă: „Cu Domnul niciodată nimic nu se împuținează, ci numai noi ne schimbăm, ne facem răi, și astfel pierdem harul”.
Dacă de la Dumnezeu sau nu de la Dumnezeu mi-a fost acea binecuvântare – mie însumi îmi este greu a spune, ba chiar cu neputință. Dar socotesc că dacă acea Lumină despre care scriu ne duce la simțirea Dumnezeirii dintru început a lui Hristos Însuși, așa cum s-a petrecut cu Apostolul Pavel pe calea către Damasc (Faptele Apostlilor 22, 6), atunci este aceeași Dumnezeiască Lumină care a fost și pe Tabor (Matei 17, 2). Eu sunt prea mic ca să vorbesc mai departe despre aceasta, dar totuși vreau să zic că dacă acea Lumină mărturisește pentru Dumnezeirea Logosului întrupat al Tatălui, cum putem recunoaște ca fiind dreaptă convingerea că astăzi cel ce vede Lumina cade într-o mare eroare – în rătăcire? Încă multe am mai avea de vorbit, și fie ca o mică frântură din ceea ce s-a întâmplat cu mine să intre astăzi în povestirea mea și în spovedania mea înaintea voastră, iubiții mei frați și surori.
Rugați-vă pentru mine, și să vă păzească Domnul.

                                     Arhimandritul Sofronie, Cuvântări duhovnicești vol. I, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, p. 286

Leave a reply

required