Dumnezeu a făcut să crească în ţara Libanului un arbore care se numeşte cedru. Acesta trăieşte mai mult de o mie de ani. Maroniţii îl numesc Arz-el-rab sau pomul lui Dumnezeu. Evreii îl numesc erez. Dintre toţi pomii pământului cedrul are cea mai mare longevitate. În Libanul de azi, n-au mai rezistat decât puţini izolaţi. Nu sunt arbori obişnuiţi, dar seamănă într-o oarecare măsură cu stejarul. Sunt adevărate catedrale vegetale. Fiecare cedru, dacă nu se taie, poate ajunge la înălţimea catedralei Notre-Dame de Paris. În Biserica creştină, cedrul este imaginea lui Hristos, din pricina dimensiunii şi majestăţii sale. Este de asemenea imaginea Bisericii, căci el simbolizează întinderea puterii spirituale prin extensia ramurilor sale, pe care păsările cerului, aşezându-se, îi înfăţişează pe cei drepţi care vin să se odihnească. Dar cedrul o simbolizează, mai ales, pe Sfânta Fecioară Maria: glorie Libani data est ei. Cuvântul Liban şi cuvântul cedru sunt sinonime. Sunt cedri şi în Himalaia sau în alţi munţi şi chiar şi în grădinile botanice, dar nici un cedru de pe pământ nu este comparabil cu cedrii Libanului. Întreg Vechiul Testament îl cântă.

                                                                                                      Virgil Gheorghiu, Hristos în Liban, Editura Reîntregirea, p. 27

Posted in: Articole.
Last Modified: mai 23, 2018

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.