Nimeni nu minte, decât numai cei ce mă laudă şi mă fericesc.” Şi nimeni nu grăieşte adevărul decât numai cei ce mă defaimă şi mă grăiesc de rău, cu toate că nu grăiesc tot adevărul, neştiind bine cele ale inimii mele. Iar de s-ar învrednici să le vadă, nu zic pe toate, ci numai o părticică din răutăţile mele, ar fugi de mine ca de un noroi şi ca de o putoare. Şi de s-ar face trupurile oamenilor numai limbi ca să-mi defaime răutăţile mele, cred că nici unul nu ar putea să spună cum este necinstea mea. Că dacă dreptul Iov a zis că este plin de necinste (şi când zice plin, vrea să arate că nu se poate mai multă necinste), ce să zic eu, care sunt adâncimea tuturor răutăţilor? La toate păcatele ne-a smerit şi ne-a supus diavolul, ca să ne cunoaştem robia noastră. Deci, câţi se cunosc pe sine şi starea lor aceia biruiesc pe satana cel ce i-a zdruncinat. Şi, precum au zis Părinţii: „Când smerenia se va pogorî în iad, atunci se suie la cer”; aşa şi mândria, când se înalță până la cer, atunci cade în iad.

                   Sfântul Cuvios Zosima, Învăţături şi scrisori de suflet folositoare, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 159

Leave a reply

required