Băi, fraţilor, aci e o treabă cu ghivint. în primul rând, luaţi legătura cu duhovnicul vostru, care va stabili ritmul de împărtăşire potrivit pentru voi. După spusa Sfântului Nicodim Aghioritul, să ştiţi că există două soiuri de împărtăşanie: unul aflat în altarul inimii noastre în fiecare clipă a vieţii noastre şi unul, o dată în zi şi numai o dată în zi, cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Nu vă puteţi împărtăşi cu Hristos la prânz, dimineaţa şi seara. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că împărtăşania nu trebuie să fie nici rară, nici deasă, ci cu vrednicie. No, acea vrednicie o stabiliţi împreună cu părintele duhovnic. El vă poate spune cum, când, de câte ori, în ce clipă vă puteţi împărtăşi.
Sigur că putem să ne împărtăşim foarte des şi, astfel, să porcizăm împărtăşania – eu am astfel de nefericite întâmplări – , dar ne putem împărtăşi şi foarte rar, iar în acele foarte rare cazuri să fim plini, umpluţi de Duhul lui Dumnezeu şi, uneori, ştiu eu, chiar vindecaţi din metastazele noastre sufleteşti şi trupeşti.
Cunosc cazuri în care oamenii au mâncat cu polonicul împărtăşanie şi tot s-au dus oblu, aşa, spre rău, sau alte cazuri, în care oamenii nu s-au împărtăşit niciodată, iar, la momentul în care au fost foarte bolnavi, împărtăşindu-se, s-au ridicat din pat, s-au vindecat şi au plecat mai departe. Hristos are acest dublu caracter de pharmakon, de medic şi medicament. Împărtăşiţi-vă cât de des vă îngăduie duhovnicul şi vă îngăduiţi voi înşivă, pentru că sunt, fără îndoială, şi momente în care vă mai cenzuraţi voi înşivă dorinţa aceasta.

Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism de vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, pp. 211-212

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.