Interviu cu Părintele Severian despre maica Epistimia, stareţa Mănăstirii Suruceni

Am avut ocazia să o cunosc pe maica stareţă în 2006, chiar la Mănăstirea Suruceni. Aflându-mă acolo cu filmările, maica s-a apropiat de mine şi mi-a făcut un cadou pentru biserică, deşi eu la acel moment eram îmbrăcat în civil, cadou foarte scump nu în bani, ci duhovniceşte. Nu spun ce e, fiindcă sărmana maică o să rămână fără nimic – toţi preoţii o să meargă să cerşească de la ea. Eu am rămas încântat de transparenţa gândirii şi psihologiei maicii. De atunci întotdeauna ţin calea la Suruceni cu plăcere. O ţin cu plăcere fiindcă acolo este o mănăstire unde miroase a monahism. Mie, ca celui care a mâncat terci monahal, îmi este cunoscut duhul monastic. Îmi este foarte dureros atunci când cineva care merge la Mănăstirea Căpriana zice: „Am impresia că am fost la un palat mai bun decât palatul republicii. Am fost ca la un muzeu. Regret că nu am avut ocazia să comunic cu nimeni din părinţii duhovnici deosebiţi.” Or, mergând la Mănăstirea Suruceni nu este o problemă pentru nimeni să comunice cu maica stareţă.

Toate drumurile duc la Mănăstirea Suruceni…

Evident că, fiind obosiţi, mulţi intelectuali, mulţi oameni de afaceri, politicieni care au nu doar aşa-zisa credinţă în suflet vin la mănăstire la maica Epistimia pentru a cere sfaturi. Chiar dacă tot mai des auzim de funcţionari de stat, persoane publice care se bat cu pumnul în piept zicând că-s credincioşi, vedem că sunt mulţi care îşi mărturisesc credinţa în suflet şi totodată trădează ţara asta şi o vând în stânga şi-n dreapta. Cu credinţa-n suflet opresc şi religia în şcoală, cu credinţa-n suflet vând organe, cu credinţa-n suflet spun minciuni în campania electorală etc. Şi cu toate acestea, toţi au credinţă-n suflet!
Însă calea spre Mănăstirea Suruceni o fac cei care au seminţa cumsecădeniei. Iar maica nu face din asta publicitate. Unii de alţii mai mult nu ştiu decât ştiu, dar foarte multă elită financiară, politică, cei care cred cu adevărat, vin la maica şi astfel ea este la curent cu multe evenimente din viaţa unor partide, cu situaţia unor firme, a unor bănci etc. Ştie doar maica Epistimia, mai mult nimeni.
Maica stareţă este cea care ştie multe şi despre ceea ce se întâmplă în viaţa Bisericii şi totdeauna când este cazul să se implice, ea se implică. Relaţia multor oameni politici şi de afaceri cu Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir este una de interes sau impusă de circumstanţe. Dar mulţi dintre aceşti oameni nu ştiu cum se întâmplă că apelează la asistenţa duhovnicească a maicii Epistimia…

„Maica Epistimia în mănăstire este ca matca în stup.”

Este ştiut faptul că maica şi-a luat un vot ca să nu iasă din mănăstire şi iese doar atunci când este chemată la mitropolie sau când este invitată la hramul unei alte mănăstiri. Fără un motiv bine întemeiat maica Epistimia nu iese din curtea aşezământului monahal. Este o învăţătură tradiţională a stareţilor şi stareţelor: ei nu trebuie să fie prea „plimbaţi”. Noi însă avem azi stareţi cu Toyota Camry, cu Mercedes-uri 140, cu BMW X5, şi protopopi cu astfel de maşini. Noi astăzi suntem tare mişto! Dacă ne uităm la maşina maicii stareţe, este un mini-van. Deci maica se gândeşte nu doar la ea, ci e economă, mai ia câteva surori cu ea atunci când pleacă undeva. Este o gîndire tipică stăreţească. Pot spune că maica Epistimia în mănăstire este ca matca în stup.
Părintele Iustin (Pârvu) spune următoarele despre unii stareţi şi stareţe contemporane: „Stareţul astăzi are maşină şi se duce într-o zi să cumpere mătură la târg. A doua zi se duce să cumpere coada la mătură. A treia zi îşi dă seama că n-are furaj şi după acesta. Iar a patra zi se duce după teu. Şi astfel stareţul n-a petrecut săptămâna în mănăstire, ci a mers la târg.” Ne întrebăm: atunci ce se întâmpla în mănăstire?
Din nefericire, aceasta este situaţia mănăstirilor de astăzi. Unii părinţi înaintaţi duhovniceşte spun că boala monahismului din ultimile timpuri va fi drumurile. Într-adevăr, pentru un monah drumul este ceva distrugător. Vis-a-vis de monahi, drumuri, maşini, stareţe aş vrea să fac o paranteză şi să vă povestesc o situaţie foarte interesantă din viaţa Părintelui Anatolie Moraru. La biserica „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” părintele nu avea condiţii luxoase de trai: veceu în curte, fără canalizare, duş nu avea. Dar părintele în anumite zile şi săptămâni nu ieşea din curtea bisericii. Aici e vorba de o parohie! Aceste perioade se transformau în ceva mai curat, mai luminat, iar părintelui parcă îi creştea inima, era mai aprins în rugăciune, emana o căldură extraordinară. Şi toţi simţeau lucrul acesta în jurul lui: slujitorii, lucrătorii, toţi. Deci dacă un preot de mir şi preoteasa stau mai mult în curtea bisericii şi nu ies fără motiv în oraş deja dă ceva mai mult decât obişnuitul. Ce s-ar întâmpla dacă toţi stareţii şi toate stareţele ar sta mai mult în mănăstire? Dom’le, are şanse omenirea să mai trăiască încă o mie de ani!

Mama duhovnicească a obştii

Un mare merit al maicii îl putem considera faptul că în mănăstire se ţine slujba întocmai după tipicul care se cere. Maica a reuşit, după o perioadă de timp, să aibă Sf. Liturghie în fiecare zi. Ştiu că pentru maică acest lucru nu este uşor. Odată mi-a spus: „Părinte, câteodată nu-mi rămâne pentru surori când trebuie să plătesc salariul slujitorilor.” Dar maica a mers la pasul acesta şi noi vedem că Bunul Dumnezeu sporeşte şi îi merge înainte.
Nu ştiu care din stareţii noştri din Moldova ar putea să spună că a făcut la zi două facultăţi, cum le-a făcut maica: pedagogie şi teologie. Astfel, maica este o stareţă citită. Deci, pe lângă toate trăsăturile frumoase pe care le are ea, ca mamă duhovnicească la toate fiicile de acolo, este citită şi îşi vede de locul şi de chemarea ei. Mi-aduc aminte când într-o vizită privată a fost la Chişinău PS Avontie, episcopul-vicar de la Milano. Venind în Mănăstirea Suruceni, maica a pregătit masa cu aceleaşi bucate ca şi pentru surori. Nu a fost ceva ieşit din comun. Cu toate acestea, arhiereul a fost petrecut cu toată cinstea. Venind şi plecând, PS Avontie a spus aşa: „Vai, ce mult mi-aş dori şi eu un astfel de cuib la Milano.” Mănăstirea Suruceni, ca duh şi trăire, este înfrăţită cu Mănăstirea de la Sireţi. Părintele Porfirie, stareţul Mănăstirii de la Sireţi, cu Maica Epistimia sunt într-o frumoasă conlucrare duhovnicească. Fiind atunci în Moldova, PS Avontie a ţinut numaidecât să ajungă la Sireţi, unde la fel a fost primit cu toată căldura şi cu tot respectul. Vreau să adaug că PS Avontie este ctitor mare al bisericii de lemn. Este singurul arhiereu care a dat bani la biserica aceasta. El a avut o grijă sporită faţă de biserică, s-a rugat pentru ea. Noi ne bucurăm de această conlucrare frumoasă cu el, cât şi cu ÎPS Mitropolit Evloghie, care mi-a făcut cadou o cruce pe care o port cu bucurie pentru că nu fiecare mitropolit şi nu oricui face cadouri. Dar să revenim la maica stareţă.
Vreau să vă spun că, indiferent de numărul oamenilor cu care mergeam la mănăstirea Suruceni, indiferent de statutul lor social, toţi au fost primiţi cu căldura şi afecţiunea corespunzătoare de către maica stareţă.

Tămăduitoarea de suflete

Ştim că la primul Sinod Ecumenic erau Sfinţi cu viaţa sfântă, dar erau lucruri care lăsau de dorit deja şi pe atunci. Astfel, Sf. Părinţi au venit cu plângeri la Constantin cel Mare, dar el le-a răspuns: „Cine sunt eu să judec sluga altuia? Ei sunt slugile lui Dumnezeu. Eu, dacă i-aş vedea păcătuind, aş scoate mantia mea împărătească şi i-aş acoperi ca să nu vadă alţii să se smintească.” Vreau să vă spun că maica stareţă este cea care acoperă foarte mult şi pe mulţi. Dar indiferent de statutul lor, dacă ar mai asculta de maica şi ar apuca să trăiască după credinţă, atunci lucrurile ar merge foarte bine. Maica nu-i acoperă fiindcă este părtaşă la unele păcate, ci deoarece chemarea unui stareţ sau a unei stareţe, a unui călugăr sau a unei călugăriţe este de a acoperi omul în sensul îndreptării lui. De la aceea că pe omul cu lacune îl scoţi în public nu-l tămăduieşti. Ştim că dacă un om este bolnav, el este izolat la spital. Dacă un om are o boală grea sufletească, atunci situaţia lui este izolată psihologic de un duhovnic, o stareţă, o călugăriţă până la momentul când el se face bine. Şi când el se face bine, se îndreaptă, se spovedeşte, se împărtăşeşte şi după asta vine înapoi. Foarte mulţi – aceeaşi intelectuali, oameni de afaceri, politicieni – vin şi se spovedesc la duhovnicii de la Mănăstirea Suruceni şi multe situaţii de-ale lor le discută cu maica stareţă.
Vreau să vă spun că maica are un rol frumos şi în viaţa unor preoţi de mir, pentru că fiind monahie, dar şi femeie, a reuşit să reunească unele familii dezbinate din anumite motive. Aşadar, a reuşit să restabilească unele familii preoţeşti, chiar a fost cea care a mijlocit pe lângă unii arhierei transferul familiei la altă parohie, astfel încât familia să fie cât mai departe de circumstanţele nedorite. Vă daţi seama că maicii stareţe i-a reuşit să reunească o familie preoţească în care soţul şi soţia au divorţat şi au împărţit şi averea! După doi ani de zile aceeaşi preoteasă, acelaşi preot sunt iarăşi un cuplu, transferaţi în altă parohie, departe de „sfătuitori” şi-şi continuă viaţa frumos. Maica stareţă se implică şi în viaţa unor familii laice. Dacă ea consideră că trebuie să se ducă să bată la uşa unui soţ care-şi face de cap, ea o va face!

Şi iarăşi despre „Bazele Ortodoxiei”...

Situaţia la care s-a ajuns acum cu „Bazele Ortodoxiei” este o situaţie în care mult-stimatele, prea-înălţatele şi prea-luminatele feţe ale Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova au apelat în cele din urmă la asistenţa maicii stareţe în deznodământul acesteia. Vă daţi seama – capul unei stareţe face mai mult decât un Sinod! Nici domnul Pasat cu toată securitatea lui nu face cât face capul maicii stareţe! Şi dacă luăm în consideraţie faptul că domnul Pasat a fost ministru în două ministere…Cântăreşte mult, cum n-ai da. Maica stareţă, în această situaţie, evident că foarte atent şi foarte grijuliu, mai mult decât şi-a îngriji o mamă un copil, are tactică în problema care a eşuat, cu regret, ca şi acelaşi referendum pentru introducerea religiei în şcoală ca obiect obligatoriu. Eu cred că dacă se cerea sfatul maicii stareţe înainte de fuzionarea politică cu un partid, bănuiesc că ea s-ar fi pronunţat contra. Aşa nu ajungeam la ceea la ce s-a ajuns. Dacă ar fi mers Sinodul după sfatul maicii stareţe Epistimia, astăzi cred că întrebarea mergea la deal. Cu regret, s-au adresat la ea după ce s-a ajuns la naufragiu.
Frumos spune un proverb: „Casa şi averea o moşteneşti de la părinţi, dar femeia înţeleaptă este un dar de la Dumnezeu.” Înţeleptul Solomon spune la fel de frumos: „Femeia înţeleaptă este o cunună pe capul soţului său.” Eu consider că maica Epistimia este o cunună pe capul monahismului basarabean de astăzi.

Prot. Severian Gheras, paroh la biserica Sf. Ioan cel Nou de la Suceava din mun. Chișinău.

tehnoredactare Ecaterina Luţişina

Posted in: Articole.
Last Modified: decembrie 3, 2013

Leave a reply

required