Negreşit, o viaţă îmbunătăţită poate să ne ajute mult la săvârşirea poruncilor lui Dumnezeu, dar n-aş putea susţine că ea săvârşeşte totul. Ce tărie va putea să-i dea cuiva viaţa sa îmbunătăţită, când începe lupta pentru credinţă şi când toţi luptă cu argumente din aceleaşi Scripturi? La ce-i va folosi mulţimea de sudori, când după acele osteneli cade, din pricina grozavei lui ne- ştiinţe, în erezie şi se desparte de trupul Bisericii? Cunosc mulţi oameni care au păţit aşa. Care-i câştigul strădaniei lui? Nici unul! Şi, la fel, nu-i de nici un folos o credinţă sănătoasă alături de o viaţă stricată. Din pricina asta, mai mult decât toţi, trebuie să fie iscusit în astfel de lupte cel care a primit sarcina de a învăţa pe ceilalţi. Chiar dacă el rămâne nezdruncinat şi nu-i vătămat cu nimic de cei potrivnici, totuşi, credincioşii care nu sunt destul de întăriţi în credinţă, dacă ar vedea că povăţuitorul lor este înfrânt şi că nu mai poate răspunde celor potrivnici, nu pun înfrângerea lui pe seama neştiinţei lui, ci pe seama şubrezeniei învăţăturii. Şi astfel, din pricina neştiinţei unui singur om, este aruncat poporul cel mult în cea mai adâncă prăpastie a pierzării. Chiar dacă credincioşii nu trec cu totul de partea potrivnicilor, totuşi sunt siliţi să pună la îndoială învăţăturile în care credeau până atunci; nu mai pot crede cu aceeaşi tărie în învăţăturile de care mai înainte se apropiau cu credinţă nezdruncinată. Înfrângerea dascălului strecoară atâta tulburare în sufletele credincioşilor, încât răul sfârşeşte prin a-i îneca.
Cât prăpăd şi cât foc se adună pe ticălosul cap al acelui dascăl pentru fiecare suflet pierdut, nu-i nevoie s-o afli de la mine, că tu însuţi ştii destul de bine acestea.
Este oare mândrie, este oare umblet după slavă deşartă, că n-am voit să ajung pricina pieirii atâtor suflete şi că n-am vrut nici să atrag asupra mea o pedeapsă mai mare decât aceea care mă aşteaptă acum dincolo? Cine ar putea-o spune? Nimeni! Afară numai dacă cineva ar vrea cu tot dinadinsul să mă ţină de rău pe degeaba şi să filosofeze pe seama nenorocirilor altora.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Tratatul despre preoţie, Editura Biserica Ortodoxă, Bucureşti 2004, pp. 147-148

Leave a reply

required