Un om cu adevărat mândru este cel care nu recunoaşte asupra sa nici un fel de lege, de autoritate, nici a lui Dumnezeu şi nici omenească; acesta îşi este sieşi lege. În viaţa Avvei Dorothei există o povestire despre o vizită a sa la o mănăstire. Acolo i s-a spus că în obşte vieţuieşte un monah tânăr, care este întruchiparea smereniei. El nu se mânia niciodată, nu se revolta, nu se împotrivea cu nimic atunci când era înjosit şi ocărât.

Experimentatului Dorothei nu i-a prea venit să creadă ceea ce auzise despre faima tânărului şi l-a invitat pe monahul cu pricina la el în chilie. „În ce chip reuşeşti, în pofida tinereţii tale, să nu te revolţi atunci când eşti înjosit, ponegrit sau batjocorit?“ îl întrebă stareţul. Călugărul tânăr îi răspunse: „De ce m-aş revolta la lătratul unor câini?“

Cam aşa îi socotea el pe cei care-l necăjeau. Starea sufletească a monahului nu era smerenia şi împăcarea, ci libera opinie, nesupusă nici condamnării oamenilor şi nici măcar judecăţii lor. Nu-l interesa ce spun alţii despre el, îşi era sieşi judecător şi măsură a tuturor lucrurilor.

                                                                                                                                                                                 Învăţăturile Avvei Dorothei

Leave a reply

required