Odinioară era legea, dar legea conducea la păcat. A fost înlocuită legea prin har, și harul este lumină, mișcarea luminii. Lumina este energia lui Dumnezeu care este dată în mod special prin Duhul Sfânt fiecărui trup. Lumina este perceptibilă firii omenești. Când va străluci ziua noastră, când va veni ziua Damascului nostru, când va veni bucuria noastră, când ne vom câștiga nunta cea de taină, atunci vom străluci de lumină, fiindcă înlăuntrul nostru se creează o stare permanentă. Încetează toate schimbările, toate tulburările, greutățile, problemele și devenim oameni ai lui Dumnezeu. Fiecare faptă a noastră, ba încă și fiecare privire vorbesc despre Dumnezeu. Atunci suntem mărturisitori, martori, devenim exemple. Când există asemenea oameni în societate, atunci există sfințenie și înaintează Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu prin razele Lui, prin îngerii Lui și prin sfinții Lui slujește neamul omenesc. Fără sfinți nu poate să trăiască trupul Bisericii, noi cei vii pe pământ. Biserica trăiește fiindcă este Hristos, dar noi nu putem să trăim și să devenim în mod real mădulare ale trupului lui Hristos fără mucenicii care au intrat în ziua cea nouă. Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul. Să ne bucurăm și să ne veselim întru ea. După această zi trebuie să tânjim toți și să ne pregătim pentru ea.

Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Cuvinte mistagogice la sărbători, Editura Indiktos, Athena, 2014

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.