„Uneori, atunci când am vizitatori, nu ca acum jumătate şi jumătate, ci numai bărbaţi, care trăiesc în mare parte cu mintea (femeile trăiesc mai mult cu inima şi sentimentul), îi aud adeseori plângându-se că trăim într-o epocă grea, că azi are libertate completă orice fel de învăţătură ateistă şi erezie, că Biserica s-a făcut ţinta atacurilor multor duşmani. Şi că începe să stăpânească frica, ca nu cumva aceste valuri sălbatice ale necredinţei şi ale eresurilor s-o înece. Eu însă le spun:
– Nu vă neliniştiţi. Nu vă temeţi pentru Biserică. Ea nu se va pierde. „Porţile iadului n-o vor birui“. Ea va rezista până la a doua Venire. Nu purtaţi grijă pentru Biserică, ci trebuie să vă temeţi mai degrabă pentru voi înşivă. Pentru ce epoca noastră este foarte grea? Ce anume o face să fie grea? Iată ce: faptul că azi este foarte uşor ca cineva să apostazieze de la Hristos. Iar când se întâmplă aşa ceva – a venit pierzarea.
Toţi cei ce urmează lui Hristos, cuvioşii Lui, vor împărăţi împreună cu El. Dar cunoaştem şi alţi oameni, care s-au îngrijit să urmeze şi să imite nu pe Hristos, ci pe satana. Cu siguranţă cunoaşteţi şi astfel de predicatori şi învăţători. Dacă nu şi lucrările lor, cel puţin numele lor: Nietzsche, Renan şi alţii. Ce au făcut? Au răsturnat principiile morale. Care va fi partea lor când ei au făcut tot ce au putut ca să semene diavolului în orice cruzime şi în orice murdărie? După moartea lor, ce altceva i-a putut aştepta decât căderea în stăpânirea aceluia? Un proverb rusesc spune: „Fă-te cu sila frate fratelui tău”. Cei ce se silesc a-I plăcea lui Hristos, vor împăraţi cu El. „Fă-te cu sila frate fratelui tău”.
Azi este foarte uşor să cazi de la Hristos şi să ajungi în ghearele stăpânitorului întunericului. Mergi pe stradă şi într-o vitrină vezi expusă o carte, care se pare că vorbeşte despre dumnezeirea lui Hristos. Atunci gândul îţi spune: „Hai, cumpăr-o şi citeşte-o!”. E bine ca omul să nu dea importanţă unui astfel de gând, ci să cugete: „Cine mi-a adus acest gând?” Cine altul decât diavolul, de vreme ce cartea are ca scop să defaime învăţătura Bisericii? Un altul a mers, a cumpărat-o, a citit-o şi a trecut de partea cealaltă; s-a lepădat de Hristos. Unde este începutul căderii? În gândul viclean. Oare Tolstoi nu s-a pierdut din pricina gândurilor viclene? Altfel ar fi putut şi el să fie sfânt.
***
Nu trebuie să deznădăjduim niciodată. Să nu uităm că şi în cele mai înfricoşătoare căderi se ascunde mila cea nesfârşită a Domnului. Într-un chip de neînţeles şi de nepătruns nouă Domnul „ne zideşte”. Chiar şi pierderea părinţilor duhovniceşti este, în planurile sfinte ale lui Dumnezeu, pentru mântuirea noastră. Crede-mă!
***
Odată a venit la mine (la mărturisire) un schimonah şi mi-a spus:
– Părinte, am ajuns la deznădejde. Nu văd în mine nici o schimbare spre mai bine. Şi am mai luat pe deasupra şi marea schimă îngerească. Şi ştiu că Domnul va cerceta cu de-a amănuntul care a fost cu adevărat monah şi care a fost numai un purtător de schimă. Cum să mă îndrept? Cum să mor păcatului? Îmi simt toată slăbiciunea.
– Ai dreptate, i-am spus. Am dat „faliment” cu totul. Dacă Domnul ne va judeca după lucrurile noastre, ne vom pierde în vecii vecilor, deoarece nu avem nimic să-I aducem.
– Mai este oare vreo nădejde de mântuire?
– Sigur că este. Rosteşte cât poţi de des rugăciunea şi le lasă pe toate în mâinile lui Dumnezeu.
– Dar care este folosul rugăciunii, dacă nu participă la ea şi mintea şi inima?
– Un folos uriaş. Se ştie că rugăciunea are mai multe trepte. De la rostirea simplă a cuvintelor rugăciunii până la rugăciunea făcătoare de minuni. Şi chiar de ne-am afla pe treapta cea mai de jos a rugăciunii, dar şi atunci ea ne este foarte folositoare şi mântuitoare. Uneltirile vrăjmaşului nostru se depărtează de la omul care rosteşte rugăciunea. Iar unul ca acesta cu siguranţă se va mântui.
– Am înviat, a strigat schimonahul. De acum înainte nu voi mai cădea în trândăvie şi în deznădejde.” (Sfântul Varsanufie de la Optina)
Profeţii şi mărturii creştine pentru vremea de acum, vol I, Editura Biserica Ortodoxă, Alexandria