Gândul acesta să fie în voi, care era şi în Hristos Iisus, Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce. Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume; Că întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt. Şi să mărturisească toată limba ca Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl. (Filipeni 2, 5-11)
Cu cât mai bine s-ar organiza un lucru fără Dumnezeu, în jurul patimilor iubirii de slavă lumească, de arginţi, de plăceri trupeşti, cu atât mai cumplită şi mai prăpăstioasă va fi nimicirea lui. Acest principiu a funcţionat la Turnul Babel, dar funcţionează şi astăzi, când se prăbuşesc instituţii, sisteme, bănci, organizaţii. Un preot mi-a spus: „Părinte, sunt coordonatorul regiunii voastre. Aş vrea să vorbim despre problemele parohiilor”. I-am răspuns:
„Părinte, dacă nu ne coordonăm cu Dumnezeu, adică cu iubirea dezinteresată, vom fi mereu necoordonaţi. Exact ca pe vremea zidirii Turnului Babel, când unul cerea lopata, iar celălalt îi dădea cărămida. Astăzi, nu putem coopera nici măcar în familia noastră, vom putea coopera, oare, în grupuri sociale mai largi? Va fi foarte greu!”.
Cu cât intră cineva mai mult pe frecvenţa lui Dumnezeu, cu atât mai neprevăzută va deveni viaţa lui. Un Sfânt spunea în glumă: „Umblu cu program, fără program”. În lucrările omeneşti „perfect organizate” cu greu încape voia neprevăzută a lui Dumnezeu. O respinge sistemul.
Atunci când ieşi din hotarele tale, cu scopul de a răpi bunurile fraţilor tăi mai slabi, la un moment dat te vei rătăci şi te vei afla într-o stare mai rea decât aceea în care te-ai aflat la început.
Femeia cananeancă din Evanghelie a ieşit din hotarele ei pentru a-L întâlni pe Iisus şi pentru a-I spune câteva cuvinte: „Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon” (Matei, 15, 22). Însă Iisus a zădărnicit cererea sa, respingând-o. Cu toate acestea, ea a stăruit, din iubire pentru copilul său, şi atunci Învăţătorul, Care întrupează Adevărul, mirându-se de credinţa femeii, a făcut minunea.
Toţi avem dorinţe neimportante şi trecătoare, limitate şi pământeşti. Unul doreşte să dobândească case, altul maşini, altul sănătate, altul să facă iute bani, altul să se unească cu un om, altul să-şi găsească soţie sau să facă copii, altul să trăiască pe spinarea celorlalţi.
Am devenit superficiali. Cine are dorinţe dumnezeieşti, universale, atemporale, neamăgitoare? Cine doreşte să se unească cu toţi oamenii? Să-i simtă fraţi ai lui? Să se unească cu Dumnezeu? Doar acela nu va fi amăgit, nu va risca să se piardă în lucruri zadarnice. Puţini astăzi, pe planeta noastră, au orizonturi atât de deschise, universale. Neamul omenesc a putrezit de la rădăcină. Avem nevoie de o reînnoire în profunzime. Am rătăcit cu toţii. Ne-am legat de dorinţe mărunte şi am crezut că în felul acesta vom afla fericirea. Părintele Porfirie spunea:
„Vom vedea haosul trăind în noi şi vom spune: «înapoi! Înapoi! Cu toţii ne-am rătăcit!», şi ne vom întoarce la Hristos”.
Doar cel ce are dorinţa arzătoare de unire cu toţi nu va fi amăgit nicicând.
Gândiţi-vă la un electrician care deţine toate uneltele ultramoderne necesare pentru a realiza o instalaţie electrică într-o casă, dar îi lipsesc prizele şi întrerupătoarele. Prin urmare, toate acele unelte nu îl vor putea ajuta. Lumină electrică nu poate lumina casa. Cam aşa se întâmplă astăzi în vremurile noastre. Dispunem de toate mijloacele, dar lumina lui Dumnezeu nu există în viaţa noastră.
Şi totuşi există soluţii…

 Arhimandrit Arsenie Kotsopoulos, Lucrări minunate ale harului. Eroi contemporani ai duhului, Editura Egumeniţa, 2013

Posted in: Articole.
Last Modified: decembrie 10, 2016

Leave a reply

required