O călugăriță mi-a scris, zice: Gheronda, auzim că vin turcii și nu știm ce să facem.
A! ascultă copila mea, îi spun. Nu ai ascultare. Fiindcă dacă ai avea ascultare atunci ai spune: Ce mă interesează pe mine? Ce îmi va spune gherontissa, ce îmi va spune stareța. Nu este stareță cutare? Atunci ce spune ea voi face, pe mine nu mă interesează. Asta este ascultarea. Dar pentru că te temi, ai înlăuntrul tău voie proprie, ai voie proprie înlăuntrul tău, ai voie proprie.
Știți foarte bine că gheronda al nostru (Iosif Isihastul) era un isihast al extremelor și al rugăciunii minții. Și totuși nu ne-a predat ca cea dintâi virtute isihia sau rugăciunea minții, ci ne-a predat ascultarea în obște!
Și cărțile Sfinților Părinți dacă le veți urmări, veți vedea că mulți s-au sfințit cu ușurință și foarte comod, și-au sfințit sufletele lor, fără să facă osteneli, jertfe, fără lupte ascetice, dar ce-au făcut? Au ales ascultarea. Ascultarea duce pe om nu numai la nepătimirea trupească, ci și la cea duhovnicească. Vedeți de unde începe ascultarea. De la dumnezeirea treimică. Hristos a zis că „Am venit nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis” (Lc. 22, 42). De acolo începe ascultarea. De aceea cel ce face ascultare devine imitator al lui Hristos!
Am certitudinea din experiență că ascultarea este mai înaltă decât rugăciunea. Vrei să dobândești rugăciunea? Vrei ca atunci când spui „Doamne Iisuse Hristoase”, să curgă lacrimile râu din ochii tăi?  Vrei să trăiești viața îngerilor? „Binecuvintează” și „Să fie binecuvântat”. Ascultare.
Marea luptă a omului este să nu creadă gândului lui. E, dacă gheronda acum lipsește, întreabă-l pe fratele tău și tot ceea ce îți spune să asculți. Nu este mică lupta să te arunci pe tine jos, nu este mică lupta. Dar altfel nu merge, altfel nu merge. Dacă vrei să urmezi legii călugărești, pe acolo vei umbla.
Au întrebat ceva niște călugărițe și pe părintele Gherasim, imnograful.
Părinte Gherasime ce este ascultarea oarbă?
Stai să-ți spun, zice. A zis stareța – Eupraxia, adu un pahar cu apă. Tu îl aduci. – Varsă-l. Tu îl verși. – Bre, smintito, de ce ai vărsat apa? – Binecuvintează! Aceasta este ascultarea oarbă. Să nu te îndreptățești. Da’ bine nu tu mi-ai spus să o vărs? Nu așa, zice. „Binecuvintează”! Aceasta este ascultarea oarbă. Dacă nu faci ascultare oarbă, nu urci treptele duhovnicești. Ai văzut acest gheronda ce-a zis? Aceasta este ascultarea oarbă, să nu te îndreptățești pe tine. Nu numai față de gheronda al tău, ci și față de fratele tău. Să nu te îndreptățești nici înaintea fratelui tău, ci întotdeauna să te pui pe tine însuți mai prejos de toți. Cel care face ascultare la gheronda lui, îl imită pe Hristos, Care a făcut ascultare la Tatăl Lui. Și în continuare este obligat Dumnezeu să binecuvinteze pe acela care Îl imită pe El. Dacă cereți un lucru de la gheronda predispuneți astfel cugetul vostru: dacă vă ascultă, „să fie binecuvântat”, dacă nu vă ascultă, iarăși „să fie binecuvântat”. Nu predispuneți cugetul vostru că vă va asculta gheronda și, dacă după aceea nu vă va asculta, să vă posomorâți.
De multe ori și noi, să spunem, ca stareți, putem să facem și o greșeală. Dar tu care faci ascultare vei ieși bine, nu vei ieși rău! Niciodată ascultarea nu iese rău, pentru că este imitare a lui Hristos. Ai făcut ascultare te vei duce în rai, nu ai făcut ascultare, nu merge să faci rugăciunea minții, nu merge să te împărtășești, nu merge să ții liturghie, ești hărăzit pentru osândă. Iată-l și pe Adam, iată și pe proorocul Elissei, iată-l și pe Ghiezi, toate aceste exemple adeveresc faptul că Dumnezeu se odihnește mai mult în ascultare decât în alte virtuți, să zicem. Și celelalte virtuți conlucrează. Dar cum lucrează ascultarea nu lucrează celelalte virtuți. De aceea mai mult purtați grijă de ascultare.

Părintele Efrem Katunakiotul

Leave a reply

required