Arhiepiscop Justinian Chira – născut în anul 1921, monah din 1942 și episcop din 1973, Înaltpreasfințitul Justinian Chira, Arhiepiscopul Maramureșului și Sătmarului, bucură de decenii întregi văzduhul Ortodoxiei cu limpezimea și tăria chipului său de Părinte, care își iubește copiii și, pentru aceasta, îi învață adevărul.

Cuvintele sale către obștea Putnei alcătuiesc al doilea volum din colecția „Crinii țarinii”, intitulat „Trăiți frumos și-n bucurie”, publicat în 2014.

Iubirea de țară
E tare frumoasă țara noastră! Eu sunt încântat, foarte încântat, atunci când îmi văd țara. Pe timpul ocupației, pe timpul regimului comunist, nu mă bucuram de țară. România mi se părea o țară străină. Dumneavoastră sunteți mai tineri și poate nu înțelegeți – din ’40 până-n ’44 a fost ocupația ungurească, deci țara mi se părea un spațiu străin. Din ’44 a venit regimul comunist, până în 1989. Țara mi se părea tot un spațiu străin. În ziua de Anul Nou din 1990 am fost chemat la o ședință a Sfântului Sinod. Când am ieșit pe poarta Episcopiei am avut deodată sentimentul că sunt în țara mea, după atâția ani de zile. Și am privit-o… Eram fericit, parcă aveam sentimentul că am în față chipul mamei mele. Am avut sentimentul că am în față țara mea, orașul meu. Și de atunci până acum așa simt.

Călăuzele
Eu din tinerețe m-am axat pe două cuvinte din Scriptură. Nu m-am trudit să stau ani de zile în bancă la nu știu care facultate, dar am găsit mai mult decât dacă aș fi stat în fața unui profesor. Mi-am ales aceste două cuvinte. Primul, de la Matei. Foarte frumos! Zice Mântuitorul: „Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre” (Mat. 11, 29). Fiul lui Dumnezeu ne dă soluția, fiți atenți! Aceasta a fost învățătura după care m-am condus toată viața. N-am ajuns-o nici acum; nu-s blând, nu-s nici smerit, dar lupt și doresc, însetez să împlinesc cuvântul acesta al lui Hristos.

Iar de la Luca am reținut încă un cuvânt, tot foarte frumos, atunci când spune Mântuitorul: „Așa și voi, când veți face toate cele poruncite vouă, să ziceți: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem” (Luc. 17, 10). Poate atunci cineva să se mândrească, să îl cucerească duhul mândriei? Nu facem altceva decât ceea ce suntem datori să facem, nu facem nimic în plus. Dimpotrivă, de multe ori nu facem cât am fi datori să facem. Eu m-am condus după aceste două cuvinte. Când eram ca voi, mai tânăr, aveam scris pe pereții chiliei: „Învățați-vă la Mine, că sunt blând și smerit cu inima…” Nici acum, la 88 de ani, nu mă pot lăuda că împlinesc în totalitate această poruncă. Dar mă străduiesc.

Monahul Nicolae Steinhardt
Știți că lui Steinhardt, după închisoare, i-au dat drumul în Occident. Dar s-o întors înapoi, după ce-a stat o lună de zile într-o mănăstire catolică. Și starețul de acolo i-o zis: „Uite, dă-ne declarație că rămâi la noi”. Și Steinhardt a refuzat.

El avea rudenii la Paris; putea să rămână acolo. La Londra, tot așa. Nu s-a lăsat impresionat, a venit în țară. Și le spuneam la securiști: „Voi îi dați cu piciorul?” La securiștii de la Lăpuș le-am zis: „Lui Steinhardt îi port eu de grijă, nu voi! Vă rog să nu vă mai aud mârâind”. […]

Steinhardt a avut o moarte absolut creștinească. Am mers de la Rohia la Baia Mare, unde avea niște cunoștințe, și i s-a făcut rău pe drum de mai multe ori; avea probleme cu inima, cu stomacul, cu plămânii, cu intestinele. I s-a făcut rău și atunci am mers la spital, în Baia Mare. După ce l-au internat, Steinhardt l-a rugat pe prietenul care era cu el: „Te rog să-mi dai lumina – era în noptiera de la patul de spital – și să mi-o aprinzi!” I-o aprins lumânarea. „Dă-mi cartea de pe noptieră” – cartea de rugăciuni. „Citește-mi rugăciunile pentru sfârșitul vieții”. Era perfect lucid. Prietenul lui i-a citit rugăciunile. „Acum închide cartea și pune-o la loc!” Și a închis ochii Steinhardt și a murit. Acesta nu este un semn că a fost primit de Dumnezeu? El spunea: „Domnule, pentru mine, Dumnezeu, Iisus Hristos, este prezent aici, acum. Pentru mine, Hristos nu este o persoană istorică, Care a trăit acum 2 000 de ani. Nu! Pentru mine Hristos este prezent, este actual!” Așa era el.

Sfânta Scriptură
Este foarte important, fraților, să ne dăm seama că în Scriptură găsim răspuns la orice întrebare. Eu, când am o problemă, de orice natură, și nu știu ce atitudine să iau, întotdeauna caut răspuns în Sfânta Evanghelie, în cuvintele Mântuitorului. Cum vede Hristos, cum ar rezolva El problema aceasta? În Sfânta Scriptură sunt multe lucruri delicate, depinde cum le interpretezi. Aici sunt foarte necesare scrierile Sfinților Părinți, pentru a ne ajuta să înțelegem Scriptura.

Rugăciune și viață
Pentru mine, viața duhovnicească este viața normală. Rugăciunea este un act firesc. Omul, în sensul curat al cuvântului, este o ființă care se roagă, care dialoghează cu Tatăl Ceresc. Rugăciunea nu trebuie să fie ceva mecanic. Ea nu se face obligatoriu numai după Ceaslov și Psaltire. Rugăciunea trebuie să fie în primul rând vie, să fie imprimată în gând și în suflet și în inimă. Aceasta este rugăciunea adevărată. Dacă le faci repede, după texte, numai ca să fie zise, înseamnă că nu ai făcut mai nimic. Textele le poți spune artificial, cu mintea foarte împrăștiată. Sfinții Părinți au avut, în primul rând, această legătură directă cu Dumnezeu, au avut dialogul lor interior cu Dumnezeu.

Eu tot timpul mă străduiesc să nu mă abat de la cuvântul lui Dumnezeu. Mă străduiesc să nu am în gândirea și în credința mea nimic care să nu fie autentic evanghelic, care să nu coincidă cu învățătura lui Hristos, cu gândirea lui Dumnezeu. Asta pot spune la vârsta de 92 de ani. Și, de aceea, în fața infinitului stau liniștit. Pentru mine, moartea e un fapt foarte mărunt. Eu știu că eternitatea depășește moartea. Mulți dintre Sfinții Părinți îi îndeamnă mereu pe călugări să se gândească la moarte. Eu spun altceva: să se gândească la viață, nu la moarte. Moartea este un popas, după care urmează viața veșnică. Moartea ne ia pe sus, e un moment. La viață, la eternitate, la asta trebuie să ne gândim. Și atunci nu vom păcătui, fiindcă știm că avem de înfruntat veșnicia.

Volumul poate fi descărcat integral de la această adresă.

Material publicat în numărul din acest an al revistei „Cuvinte către tineri”, editată de Mănăstirea Putna

Leave a reply

required