După Înviere, Hristos S-a arătat femeilor mironosiţe şi ucenicilor Săi. Unii îşi pun întrebarea de ce anume Hristos nu S-a arătat tuturor oamenilor, dar mai ales celor care L-au răstignit sau celor care l-au negat învierea, pentru a-i face şi pe aceştia să creadă în El.
Dacă s-ar cunoaşte substanţa teologiei ortodoxe, asemenea întrebări nu ar mai apărea. Arătarea lui Hristos nu se face pentru spectacol sau pentru ca omul să fie forţat să creadă. De fiecare dată, o asemenea apariţie are un anumit scop şi o motivaţie precisă.
Mai întâi, trebuie să notăm faptul că Hristos nu vrea să oblige pe nimeni să creadă. Apoi, arătarea lui Dumnezeu este un moment crucial în viaţa omului. În cealaltă viaţă, la cea de-a Doua Venire a lui Hristos, cu toţii îl vor vedea pe Dumnezeu, dar pentru cei care vor fi curăţiţi şi pregătiţi pentru aceasta, El va fi lumină, în vreme ce pentru oamenii necuraţi El va fi iad. Acelaşi lucru s-ar fi putut petrece şi în situaţia de faţă. Aşadar, Dumnezeu S-a ascuns din dragoste de oameni faţă de cei care L-au răstignit sau care n-au crezut în El.
Arătarea lui Hristos în slavă se face numai şi numai pentru a-i îndruma pe oamenii care sunt pregătiţi pentru îndumnezeire şi pentru slăvire. Ucenicii erau pregătiţi şi tocmai de aceea, cu puţin înaintea Patimilor Sale, Hristos le-a spus: Acum voi sunteţi curaţi pentru cuvântul pe care vi L-am spus (Ioan 15, 3). Auzind cuvântul lui Dumnezeu vreme de trei ani, iniţiindu-se în tainele împărăţiei cerurilor şi alungând demonii, ucenicii au parcurs etapa curăţirii lor interioare.
De aceea, ei au fost pregătiţi pentru primirea îndumnezeirii şi pentru împărtăşirea din harul Învierii. Dar, mai mult decât atât, aşa cum vom vedea în continuare, şi după Înviere Hristos i-a pregătit pentru împărtăşirea într-o măsură mult mai mare din îndumnezeire şi din vederea de Dumnezeu, care avea să se petreacă în ziua Cincizecimii. Arătarea lui Hristos către ucenicii Săi nu a fost un fapt care s-a petrecut numai pentru aceştia, deoarece ştim că toţi cei care trec un anumit prag al vindecării şi al curăţirii lor personale se învrednicesc să se împărtăşească din Înviere şi să-L vadă pe Hristos înviat din morţi. În această lumină trebuie să înţelegem spusele Sfântului Apostol Pavel, care are certitudinea faptului că şi lui i S-a arătat Hristos înviat din morţi.
Iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S-a arătat şi mie (1 Cor. 15, 8).
Se ştie că pe vremea Învierii lui Hristos, Sfântul Apostol Pavel era zelot iudeu, el venind la credinţa în Hristos abia după Cincizecime. Aşadar, prin aceste cuvinte, el se referă la o arătare a lui Hristos înviat din morţi care s-a petrecut după Înălţarea Sa şi după Cincizecime.
Acest fapt ne arată că vederea lui Hristos înviat din morţi depinde de starea duhovnicească a omului, exemplele în acest sens continuând de-a lungul întregii istorii a omenirii. Pe parcursul veacurilor, au existat tot timpul martori ai Învierii lui Hristos.

Mitropolit Hierotheos Vlachos, Predici la Marile Sărbători, Editura Egumeniţa, 2008

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.