Am putea spune că puterea de a face rău ne-a fost dată de Dumnezeu? Da, am putea spune dar nu ar fi o remarcă întru totul corectă. Am primit de la Dumnezeu putere, fără nici un fel de obligație. Pe românește spus, avem puterea de a face bine și rău, alegerea este a noastră ce anume vrem să facem cu ea. Am primit voință liberă împreună cu puterea.
Și dacă Dumnezeu ne-a dat voință liberă și puterea de a alege și nu ne-o ia, înseamnă că a forța pe cineva să aleagă binele sau răul este un lucru rău. Fiecare om trebuie să facă propriile lui alegeri și pentru propriile alegeri va fi judecat. De aceea este un lucru atât de greu să ai putere. Odată cu puterea vine și posibilitatea de a influența în bine sau în rău o mai mare parte a lumii. Așa că, aș îndrăzni să spun că doar proștii își doresc putere. Când spun proști, mă refer la oameni neînțelepți, nu la cei care au o inteligență mai scăzută. Inteligența n-are nimic a face cu înțelepciunea. Există oameni care pretind că trăiesc „prezentul“ și spunând asta înțeleg că nu-i interesează ce va urma, dacă va urma. Poveștile popești despre judecata viitoare, despre Rai și iad nu-i impresionează. Uneori se numesc liber-cugetători, alteori atei sau, mai nou, chiar creștini. Conștiința se tratează la psihiatru, cu timp și bani, cu anti-deprimante și sedative. Sau, dacă vrei să pretinzi că ești creștin și totuși să-ți faci de cap, mergi la duhovnic, cotizezi ceva pentru noua lui mașină și apoi te duci înapoi și începi să-ți exerciți din nou puterea în mod haotic. Mântuirea nu se cumpără cu bani, indiferent unde dai banii aceia.
Mântuire, pentru unii poate sună distant, ceva, acolo. Totuși, mântuire, înseamnă nici mai mult nici mai puțin decât „a reuși în viață cu adevărat“. Și cel mai important lucru la ea este că nu se câștigă prin sforțări de nici un fel. Nu poți pune încă 100 de oameni să lucreze pentru mântuirea ta deși foarte mulți au impresia că pot face asta. Sau li se pare că pot să plătească câte 40 de liturghii la 40 de mănăstiri și biserici și asta le deschide poarta Raiului. Ei, am vești proaste pentru cei care gândesc așa. Mântuirea este cadou, este dar, nu este răsplată iar Liturghia nu poate fi plătită cu nimic. Ne mântuim pentru că vrea Dumnezeu să ne mântuiască, pentru că vrea să spună la sfârșit „bine slugă bună și credincioasă“ și aș sublinia cuvântul „SLUGĂ“. Nu trebuie să facă asta, nimeni nu-L poate obliga s-o facă. Așa vrea și așa face. „Peste puține ai fost credincios“ — că ți-am dat doar voință liberă, te-am lăsat de bunăvoie să pleci sau să te întorci la Mine și ai venit la Mine — „peste multe te voi pune“.
Ai un câine și vrei să vezi dacă-ți este credincios. Îl duci la pădure, îl dezlegi din lesă și îi dai drumul. Dacă fuge în pădure va deveni lup, dacă vine la tine se arată slugă credincioasă, merită să-l numești „prieten“ și să-l tratezi ca pe un prieten.
De aceea singurul efort care contează cu adevărat, singura lucrare care contează, nu este una exterioară. Vom fi întrebați despre cei pe care i-am îmbrăcat și i-am miluit, despre bolnavii cărora le-am ușurat suferința, despre cei din închisori pe care i-am făcut să se simtă mai puțin singuri doar pentru că asta arată caracterul fiecăruia dintre noi. Ni s-au expus faptele ca să înțelegem din asemănare, nu ca să nu trecem de puterea literei. Nu fapta în sine contează și Cel care vede totul vede și circumstanțele în care am făcut un lucru sau altul. Nu ne cere socoteală pentru pietrele aruncate sau pentru rănile pricinuite ci pentru ce anume am reușit să facem cu acele pietre sau răni pe care le-am cauzat. Pentru că sunt și răni care aduc vindecare a sufletului dar nu vom vorbi acum despre asta. Nu ne cere socoteală de numărul de rugăciuni spuse sau de numărul de metanii ci de ce am devenit până în sfârșit. „În ce te voi găsi, în aceea te voi judeca“ spune și auzind aceste cuvinte de multe ori gândim, voi face mai târziu, voi face la bătrânețe toată „’pravila“, adică tot ce ar trebui făcut ca să arătăm în ultimele clipe ale vieții că merităm Raiul. Sau ne gândim „fac cum se nimerește și mă spovedesc după aia și gata“. Dar asta nu ne face creștini, asta nu ne face ai lui Hristos. Asta ne face farisei. Gândind și făcând așa ne transformăm în farisei, în prefăcuți, în ipocriți. Și când se vor cere talanții de la noi vom fi găsiți ușori, fără conținut, tinichele cu spoială de creștini și cu inimi de piatră.Puterea este ca o daltă pe care o folosim să ne cioplim sufletul. Atâta timp cât mai trăim, mai avem putere, adică încă avem dalta în mâini și putem să ne punem voința la contribuție ca să facem o lucrare frumoasă. Dar fiecare om știe că vine ziua când dalta îi va fi luată din mâini și ce a lucrat, aceea rămâne. Dacă va primi mult sau dacă va fi surghiunit, depinde doar de bună plăcerea Stăpânului, care va judeca prin foc sufletul, „opera de artă“ a fiecăruia.

                                                                                                                                  Ieromonah Serafim Pantea

Posted in: Articole.
Last Modified: iulie 13, 2016

Leave a reply

required