Cel care şi-a întemeiat viaţa pe cercetarea Evangheliei şi pe împlinirea poruncilor evanghelice, şi-a întemeiat-o pe o stâncă nezdruncinată. Oricare ar fi condiţiile în care l-au plasat împrejurările vieţii, el nu-şi împuţinează lupta duhovnicească. El este neîncetat în lucrare, el luptă şi înaintează mereu, chiar dacă lucrarea sa, lupta şi progresul său, rămân necunoscute şi neînţelese de către ceilalţi! Nici o încercare şi nici o ispită care-l asaltează nu-l pot întoarce din drum.
Domnul a zis: “oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le îndeplineşte, asemăna-se-va bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe stâncă. Şi a căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă” (Matei 7, 24-25). Aici maniera de a trăi şi dispoziţiile sufleteşti sunt asemănate cu o casă; această casă primeşte o extraordinară stabilitate din puterea dumnezeiască nemărginită pe care o au cuvintele lui Hristos. Nici o metodă şi nici o tehnică nu-i pot da sufletului puterea cum i-o dau împlinirea poruncilor lui Hristos; puterea lui Hristos care lucrează în poruncile Sale îi dă singură această tărie.
Domnul a mai spus: “oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le îndeplineşte, asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip. Şi a căzut ploaia şi au venit râurile mari şi au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea, şi a căzut. Şi căderea ei a fost mare” (Matei 7, 26-27).
Cade uşor în ruină viaţa, în aparenţă bună, a celor ce şi-o întemeiază în întregime pe asceza trupească sau pe un însemnat număr de acte de nevoinţă, uneori grele şi remarcabile, dar care nu au suficientă grijă la împlinirea poruncilor evanghelice. Se întâmplă adesea că asceţii n-acordă cea mai mică atenţie poruncilor evanghelice şi le desconsideră pe faţă, neatribuindu-le nici o valoare şi nedându-şi deloc seama de importanţa lor. Atunci când aceşti asceţi, pe neaşteptate, sunt supuşi la o ispită sau când li se întâmplă o schimbare neaşteptată a modului de viaţă, ei nu numai că se tulbură foarte repede, dar îi paşte însă şi riscul acestui dezastru moral pe care Evanghelia îl numeşte marea cădere a casei sufletului.
Să luăm, de exemplu, un pustnic care trăieşte într-o desăvârşită singurătate şi care şi-a pus toată speranţa îmbunătăţirii şi mântuirii în această însingurare. Să presupunem că acest pustnic este dintr-odată obligat de forţa împrejurărilor să-şi părăsească sihăstria şi să trăiască în mijlocul mulţimilor.
Cum n-a fost întărit prin poruncile evanghelice, va simţi puternic şocul ispitelor care bântuie societatea omenească. Şi e normal: el n-a avut ca scut decât singurătatea exterioară; pierzând-o pe aceasta, este privat de singurul său suport şi va ceda în mod fatal la îmbrâncirea noilor impresii exterioare. Sigur că am spus lucrul acesta nu pentru a subaprecia viaţa pustnicească, care ne fereşte de ispite şi de neluarea aminte, şi care este atât de potrivită pentru studiu şi îndeplinirea poruncilor evanghelice. Ci l-am spus pentru ca şi pustnicii, în însingurarea lor, de asemenea, să aibă o deosebită grijă să cerceteze şi să împlinească poruncile Evangheliei prin intermediul cărora “Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu “, intră în suflet.
Adevăratul creştinism şi adevăratul monahism constă în împlinirea poruncilor Evangheliei. Acolo unde acestea nu sunt îndeplinite, nu există nici creştinism nici monahism, oricare ar fi aparenţele exterioare. “Drepţii vor moşteni pământul şi vor locui în veacul veacului pe el” (Ps. 36, 29): Scriptura îi numeşte “drepţi” pe cei ce se străduiesc din toată fiinţa lor să împlinească voia lui Dumnezeu şi nu propria lor voie care doar în aparenţă este dreaptă. Numai cei ce împlinesc dreptatea lui Dumnezeu pot moşteni pământul, adică pot domni peste inima lor, peste trupurile lor, peste sângele lor. “Gura dreptului va deprinde înţelepciunea şi limba lui va grăi judecată. Legea Dumnezeului său în inima lui şi nu se vor poticni paşii lui” (Ps. 36, 30-31).

                                                                                                               Sfântul Ignatie Briancianinov, Fărâmiturile ospăţului

Leave a reply

required