Gândurile care aduc descumpănire şi nelinişte sunt de la diavol. Gândurile ‘după Dumnezeu’ aduc siguranţă, îndrăzneală şi pace.
Cât despre oamenii care trăiesc, chipurile, o anumită fericire, deşi nu au o viaţă duhovnicească şi deşi nu se interesează de trăirea creştină autentică, de trăirea interioară, şi sunt plini de pace şi de fericire, ei bine, află că aceştia trăiesc o pace falsă – pacea stricăcioasă a lumii acesteia -, nu adevărata pace a Domnului nostru Iisus Hristos.
De fiecare dată când ne adunăm forţele sufleteşti şi punem cu hotărâre bazele unui nou început al vieţii interioare, în calea noastră întâlnim o furtună de tot felul de piedici şi ispite. Dar tocmai datorită acestui război demonic, lupta duhovnicească ne aduce roade. Dar ce tot zic! Acest război pe care-l purtăm este absolut necesar, fie că suntem călugări, fie că suntem mireni.
Însă cei care, trăind în fericirea lor înşelătoare, nu cunosc problemele deosebite şi greutăţile vieţii duhovniceşti, cei care sunt mulţumiţi de ei înşişi şi satisfăcuţi, fără să le pese şi fără să se întristeze de nimic, aceştia poate că, într-adevăr, vor trăi peste o sută de ani pe acest pământ trecător, dar nu vor gusta niciodată din pacea pe care noi o căutăm şi pe care am început de pe acum să o gustăm. Aceasta este pacea de “mai presus de minte“, care îi dăruieşte sufletului Duhul cel Sfânt. Este pacea care se dobândeşte numai cu efort şi cu strădanie. Este darul lui Dumnezeu, oferit la capătul multor lupte cu noi înşine şi cu demonii. Astăzi ne dă un strop mic, mâine, o înghiţitură, după aceea, şi mai mult, şi tot aşa, viaţă întreagă, plină de războaie, furtuni, piedici şi amărăciuni, pe drumul nostru duhovnicesc“.

                                                                                  Sfântul Macarie de la Optina, Poveţe duhovniceşti, Editura Egumeniţa

Leave a reply

required