Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Clement, Episcopul Romei, glasul al 4-lea:

Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câştigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte Ierarhe Clement, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Condacul 1

Apărătorului credinţei celei adevărate în Hristos şi marelui surpător al înşelăciunii slujitorilor de idoli, îndelung suferitorului de chinuri amare, adunându-ne toţi iubitorii de mucenici, cu multă dorire să-i cântăm: Bucură-te, Clement, mult pătimitorule, Mare Mucenice al lui Hristos!

Icosul 1

Înger în trup cu minte de Hristos iubitoare te-ai arătat, căci cu totul de sine te-ai lepădat şi crucea suferinţelor ai purtat; pentru care te lăudăm, strigând către tine aşa:
Bucură-te, cel ce din pruncie vas ales al Duhului Sfânt te-ai arătat;
Bucură-te, că maica ta cu mare dragoste te-a alăptat;
Bucură-te, fiu al Bisericii cu adevărat;
Bucură-te, că numele Clement cu taină l-ai purtat;
Bucură-te, că numele Clement vie înseamnă cu adevărat;
Bucură-te, că via aceasta Hristos o a lucrat;
Bucură-te, căci cu al Său mir te-a adăpat;
Bucură-te, rodule al viei lui Hristos;
Bucură-te, al Bisericii mărgăritar prealuminos;
Bucură-te, că roadele viei tale bine au plăcut lui Hristos;
Bucură-te, alesule din scutece spre mare folos;
Bucură-te, tânără mlădiţă de vie cu rod preafrumos;
Bucură-te, Clement mult pătimitorule, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 2-lea

Văzând noi nevrednicii că numele tău de Clement cu taină ţi s-a dat, preamărim pe Milostivul Dumnezeu, Care via sufletului tău desăvârşit întru mărturisire o a arătat, strigând: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Înţelegând Sofia, preafericită maica ta, că se apropie fericitul ei sfârşit, cu prooroceşti cuvinte a început a grăi către tine aşa:
Bucură-te, fiul meu, cel ce din scutece de tată ai fost lipsit;
Bucură-te, căci cu dreapta credinţă pe tine te-am hrănit;
Bucură-te, că tată al tău îţi las pe Hristos;
Bucură-te, al credinţei stâlp de mare folos;
Bucură-te, crinule crescut în via lui Hristos;
Bucură-te, că sufletul tău pentru Hristos l-ai pus;
Bucură-te, mare mărturisitor al slăvitului Său nume;
Bucură-te, trâmbiţa adevărului cea mult glăsuitoare;
Bucură-te, îndelung răbdătorule de chinuri amare;
Bucură-te, tunetul lui Hristos de temple risipitorule;
Bucură-te, înfricoşător fulger al diavolilor arzătorule;
Bucură-te, că în chinuri te-ai arătat voios;
Bucură-te, Clement mult pătimitorule, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 3-lea

Puterea Celui Preaînalt în vremea chinurilor te-a umbrit pe tine, viteazule ostaş al lui Hristos, pentru care cu multă bucurie, muncile răbdând, ai strigat: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având în minte pururea cuvintele fericitei tale maici, care din pruncie poruncile lui Hristos te-a învăţat, cu mare dorire vremea muceniciei ai aşteptat, iar noi, lăudându-te, îţi strigăm aşa:
Bucură-te, că din tânără vârstă treapta preoţiei ai luat;
Bucură-te, vrednicule slujitor al Marelui Împărat;
Bucură-te, al Ancirei luminătorule;
Bucură-te, al dreptei credinţe propovăduitorule;
Bucură-te, vrednicule arhiereu al lui Iisus Hristos;
Bucură-te, că vrednic slujitor al arhieriei ai fost;
Bucură-te, păstorule al turmei cu adevărat;
Bucură-te, că pentru turmă sângele ţi-ai vărsat;
Bucură-te, căci cu harul Sfântului Duh uns ai fost;
Bucură-te, că sufletul pentru oi ţi-ai pus;
Bucură-te, căci cu apa cuvântului multe suflete ai adăpat;
Bucură-te, că, prin patima ta, multe oi de la înşelăciune ai întors;
Bucură-te, Clement mult pătimitorule, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 4-lea

Vifor mare şi furtună de prigoană începuse din porunca păgânului Diocleţian, care cu mare urgie îngrozea pe cei credincioşi. Tu, Sfinte Mucenice, de furtuna nedumnezeirii ca un stâlp nemişcat ai rămas, strigând: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind tiranul antipat Domeţian cuvintele tale cele cu multă îndrăzneală pentru mărturisirea lui Iisus Hristos, a poruncit ostaşilor cu mare cruzime să te chinuiască; iar noi te lăudăm, strigând aşa:
Bucură-te, cel spânzurat pe lemn pentru Iisus Hristos;
Bucură-te, căci cu unghii de fier carnea de pe trup a fost dată jos;
Bucură-te, ruşinarea celor ce pe tine te chinuiau;
Bucură-te, arătare jalnică a celor ce pe tine te priveau;
Bucură-te, căci cu unelte ascuţite fâşii de carne de pe tine au scos;
Bucură-te, căci cu adânci brazde trupul tău strujit a fost;
Bucură-te, sfârtecatule până la os în chip jalnic;
Bucură-te, căci în aceste chinuri nu ai gemut şi nici un glas nu ai scos;
Bucură-te, holdă arată pentru Hristos;
Bucură-te, ţarină înfloritoare cu rod preafrumos;
Bucură-te, jalnică privire de mult folos;
Bucură-te, căci oasele tale goale atârnând sângerate au fost;
Bucură-te, Clement mult pătimitorule, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 5-lea

Stea prealuminoasă pe cerul Bisericii lui Hristos te-ai arătat, şi tortura chinurilor cu mare bucurie pentru El ai răbdat, mărturisind şi strigând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând tiranul antipat Domeţian că au slăbit chinuitorii muncindu-te, pe alţii a rânduit şi mai cumplit te-au chinuit. Iar tu, viteazule ostaş al lui Hristos, cu mare bărbăţie ai suferit; pentru care strigăm către tine aşa:
Bucură-te, că iarăşi pentru Hristos ai fost chinuit;
Bucură-te, al Evangheliei stâlp neclintit;
Bucură-te, al tiranilor mustrător neobosit;
Bucură-te, a îngerilor veselie;
Bucură-te, a mucenicilor făclie;
Bucură-te, rana diavolilor cea nevindecată;
Bucură-te, a Ancirei credinţă nesfărâmată;
Bucură-te, suferire de chinuri nemaiauzită;
Bucură-te, corabie, de stânci nesfărâmată;
Bucură-te, pecetea Bisericii cea adevărată;
Bucură-te, al mucenicilor far luminos;
Bucură-te, Clement mult pătimitorule, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 6-lea

Mărturisitor mare al preaslăvitului nume al lui Iisus Hristos la Roma, înaintea păgânului Diocleţian, trimis ai fost şi nesocotind nici chinurile, nici îngrozirile lui, pentru Hristos ai strigat: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Strălucind în tine, Sfinţite Mucenice, raza Preasfântului Duh, când ai stat înaintea păgânului Diocleţian, ai arătat cu cuvinte preaînţelepte deşertăciunea necuraţilor zei şi, apărând tu dreapta credinţă, se cuvine a te lăuda aşa:
Bucură-te, mustrătorule al păgânului Diocleţian;
Bucură-te, biruirea lupului celui viclean;
Bucură-te, că darurile lui Diocleţian le-ai dispreţuit;
Bucură-te, că pe acestea de la Hristos cu slavă le-ai primit;
Bucură-te, doritorule al nemuritoarelor bunătăţi;
Bucură-te, defăimătorule al lumeştilor păgânătăţi;
Bucură-te, că toate le-ai lepădat pentru Hristos;
Bucură-te, vulturul raiului cel preafrumos;
Bucură-te, minte îngerească în trup trecător;
Bucură-te, al groaznicelor chinuri mult suferitor;
Bucură-te, că bătut cu toiege de fier fiind, ţi-a fost de folos;
Bucură-te, Clement mult pătimitorule, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 7-lea

Vrând întunecatul Diocleţian prin cuvinte cu vicleşug a te întoarce de la Hristos şi spurcaţilor zei a te închina, tu pe aceia cu mare glas i-ai batjocorit şi lui Hristos I-ai cântat: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Arătat-ai, Sfinţite Mucenice, prin cuvinte preaînţelepte, stricăciunea şi neputinţa idolilor pieritori, pentru care cu mare mânie pe tiranul Diocleţian l-ai pornit şi care iarăşi a început a te chinui cumplit; pentru care îţi zicem:
Bucură-te, că gol pe roată ai fost legat;
Bucură-te, că trupul cuţitul roţilor ţi-a sfâşiat;
Bucură-te, că de pe tine carnea, care din nou crescuse, iar se rupea;
Bucură-te, că întru aceste chinuri ajutor de la Hristos ai cerut;
Bucură-te, că ai oprit roţile cu ajutor nevăzut;
Bucură-te, slăbănogirea celor ce roata învârteau;
Bucură-te, spaima celor ce te chinuiau;
Bucură-te, a celor ce priveau cu mirare;
Bucură-te, a chinuitorilor defăimare;
Bucură-te, a lui Diocleţian surpare;
Bucură-te, cerbule al raiului mult setos;
Bucură-te, oaia nerătăcită a lui Hristos;
Bucură-te, Clement mult pătimitorule, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 8-lea

Văzând necuratul Diocleţian că nimic nu a sporit cu aceste chinuri, a poruncit să-ţi sfârtece gura şi dinţii cu un fier. Şi acestea făcându-se, mai luminat ai grăit, strigând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu totul neschimbat întru mărturisirea lui Hristos ai rămas, pentru care în temniţa întunecoasă ai fost aruncat. Primeşte dar şi de la noi această cântare:
Bucură-te, lumina temniţei celei întunecoase;
Bucură-te, arătarea luminii celei nearătate;
Bucură-te, al celor din temniţă luminătorule;
Bucură-te, al Stăpânului Hristos următorule;
Bucură-te, prefacerea temniţei în biserică prealuminoasă;
Bucură-te, botezătorul turmei lui Hristos;
Bucură-te, înmulţirea turmei lui Hristos;
Bucură-te, pom al raiului preafrumos;
Bucură-te, finic cu roade frumoase;
Bucură-te, cel viu, din vlăstare răsărind;
Bucură-te, al celor din temniţă sfeşnic prealuminos;
Bucură-te, că de la întuneric pe toţi i-ai scos;
Bucură-te, Clement mult pătimitorule, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 9-lea

Toată mulţimea celor nou luminaţi cu Sfântul Botez în temniţă mergea cu bucurie a se aduce jertfă pentru Hristos şi cu mare glas proslăvea pe Dumnezeu, strigând: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Pe ritori de i-am chema, cu frumoase cuvinte, să laude după vrednicie mulţimea chinurilor tale celor amare, nu ar avea pricepere vrednică acestora; iar noi păcătoşii, îndrăznind către tine, aşa glăsuim:
Bucură-te, spicule cu roade încărcat;
Bucură-te, că iarăşi înaintea lui Diocleţian ai stat;
Bucură-te, răbdătorule de alte chinuri grele;
Bucură-te, a privitorilor umilită vedere;
Bucură-te, strujitule, căci iarăşi până la oase carnea a fost luată jos;
Bucură-te, că iarăşi oasele goale au rămas însângerate;
Bucură-te, că cele dinăuntru ale tale pe jos au fost vărsate;
Bucură-te, arsule cu făclii;
Bucură-te, biruinţă asupra tiranului celui păgân;
Bucură-te, nebiruit ostaş al lui Hristos;
Bucură-te, că pe Diocleţian biruindu-l, la Maximian tiranul te-a trimis;
Bucură-te, Clement mult pătimitorule, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 10-lea

Vrând păgânul împărat Diocleţian mai mari chinuri a aduce asupra ta, în Nicomidia la groaznic împărat Maximian te-a trimis spre chinuire. Încă acolo nebiruit de chinuri ai rămas, strigând lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid nesurpat al mărturisirii înaintea guvernatorului Agripin ai rămas, care din porunca tiranului Maximian cu mare cruzime te-a chinuit, dar şi pe acest tiran l-ai lăsat uimit; pentru care te lăudăm:
Bucură-te, a lui Maximian ruşinare;
Bucură-te, şi a lui Agripin întristare;
Bucură-te, mustrătorule al guvernatorului Agripin;
Bucură-te, rană a diavolilor cu mult suspin;
Bucură-te, tăiatule cu brice ascuţite;
Bucură-te, suferitorule de chinuri nemaiauzite;
Bucură-te, că în aceste chinuri pentru Agatanghel mucenicul te-ai rugat;
Bucură-te, întărirea lui Agatanghel celui pe lemn spânzurat;
Bucură-te, a tânărului mucenic îmbărbătare;
Bucură-te, a celor ce priveau nepovestită mirare;
Bucură-te, spaima tiranilor foarte mare;
Bucură-te, al mucenicilor şi al ierarhilor soare mult luminos;
Bucură-te, Clement mult pătimitorule, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 11-lea

Împărate Sfinte, Doamne, Iisuse Hristoase, Mântuitorul nostru, primeşte rugăciunea smeritului Tău Mucenic, care se roagă pentru neamul creştinesc, şi ne miluieşte pe noi, cei ce strigăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Făclie mult luminoasă a lui Hristos te-ai arătat şi pe mulţi păgâni cu Sfântul Botez i-ai luminat, iar via sufletului tău cu multe roade o ai încărcat; miluieşte-ne pe noi care strigăm:
Bucură-te, a lui Domeţian antipatul înfruntare;
Bucură-te, a lui Diocleţian împăratul ruşinare;
Bucură-te, a lui Agripin guvernatorul surpare;
Bucură-te, batjocorirea lui Nurchie chinuitorul;
Bucură-te, al lui Domeţian biruitorule;
Bucură-te, şi al lui Maximian surpătorule;
Bucură-te, că şi pe Sacherdonie l-ai biruit;
Bucură-te, că şi pe Maxim l-ai lăsat uimit;
Bucură-te, a lui Afrodise senatorul sfărâmare;
Bucură-te, a lui Luchie tiranul pierzare;
Bucură-te, a lui Alexandru, ultimul chinuitor, cădere;
Bucură-te, ruşinarea vrăjmaşilor lui Hristos;
Bucură-te, Clement mult pătimitorule, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 12-lea

Vrând Stăpânul de obşte, Mântuitorul Hristos, multe oi rătăcite a aduce la staulul Său, pe tine, Mucenice mult pătimitorule, cu al Său har te-a întărit, şi înfricoşătoare chinuri pentru El ai suferit, prin care mulţi cunoscând pe Dumnezeul Cel adevărat, au cântat: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântând cu multă umilinţă jalnicele tale chinuri pe care pentru Hristos le-ai răbdat şi întru toate nebiruit te-ai arătat, cu cuviincioasă cântare se cuvine a striga ţie aşa:
Bucură-te, ramură din buciumul lui Hristos;
Bucură-te, al Bisericii sfeşnic mult luminos;
Bucură-te, turnul Bisericii cel nebiruit;
Bucură-te, că douăzeci şi opt de ani pentru Hristos ai pătimit;
Bucură-te, că unsprezece tirani pe tine te-au chinuit;
Bucură-te, că pe toţi i-ai biruit;
Bucură-te, a nevăzuţilor tirani surpare;
Bucură-te, şi a îngerilor mirare;
Bucură-te, ostaşule al Marelui Împărat;
Bucură-te, că în trup fiind, cu îngerii te-ai asemănat;
Bucură-te, diamantul Bisericii cel luminos;
Bucură-te, mlădiţa de vie cu rod preafrumos;
Bucură-te, Clement mult pătimitorule, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul al 13-lea

O, mult pătimitorule de chinuri amare, Sfinte Mare Mucenice al lui Hristos Clement, primeşte nevrednicele noastre rugăciuni şi fii mijlocitor pentru mântuirea sufletelor celor ce te cheamă în ajutor, ca împreună cu tine în veacul viitor să cântăm lui Hristos Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Înger în trup cu minte de Hristos iubitoare…, Condacul 1: Apărătorului credinţei celei adevărate…,

Icosul 1

Înger în trup cu minte de Hristos iubitoare te-ai arătat, căci cu totul de sine te-ai lepădat şi crucea suferinţelor ai purtat; pentru care te lăudăm, strigând către tine aşa:
Bucură-te, cel ce din pruncie vas ales al Duhului Sfânt te-ai arătat;
Bucură-te, că maica ta cu mare dragoste te-a alăptat;
Bucură-te, fiu al Bisericii cu adevărat;
Bucură-te, că numele Clement cu taină l-ai purtat;
Bucură-te, că numele Clement vie înseamnă cu adevărat;
Bucură-te, că via aceasta Hristos o a lucrat;
Bucură-te, căci cu al Său mir te-a adăpat;
Bucură-te, rodule al viei lui Hristos;
Bucură-te, al Bisericii mărgăritar prealuminos;
Bucură-te, că roadele viei tale bine au plăcut lui Hristos;
Bucură-te, alesule din scutece spre mare folos;
Bucură-te, tânără mlădiţă de vie cu rod preafrumos;
Bucură-te, Clement mult pătimitorule, Mare Mucenice al lui Hristos!

Condacul 1

Apărătorului credinţei celei adevărate în Hristos şi marelui surpător al înşelăciunii slujitorilor de idoli, îndelung suferitorului de chinuri amare, adunându-ne toţi iubitorii de mucenici, cu multă dorire să-i cântăm: Bucură-te, Clement, mult pătimitorule, Mare Mucenice al lui Hristos!

şi această

Rugăciune către Sfântul Sfințit Mucenic Clement, Episcopul Romei

O, Sfinte Sfinţite Mare Mucenice Clement, mult pătimitorule de chinuri amare, înfocatule mărturisitor al preaslăvitului nume al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cel ce cu neînfricoşată inimă şi cu minte mult iubitoare de Hristos cu mare dorire ai alergat pe drumul desăvârşirii, prin suferirea groaznicelor şi nemaiauzitelor chinuri, primit-ai numele Clement, care mlădiţă de vie se tâlcuieşte. Căci precum via se taie şi se curăţă la vreme şi mai multe roade aduce, aşa şi mult chinuitul tău trup, de mulţi tirani tăindu-se şi strujindu-se, plin de duhovniceşti struguri se arăta. Prin îndelunga răbdare a nesuferitelor chinuri pe mulţi din întunericul necredinţei la Adevăratul Dumnezeu i-ai adus şi, fii ai luminii făcându-i, în buchetul viei lui Hristos i-ai arătat şi cu roadele vredniciei în credinţă pe Stăpânul viei L-ai bucurat. Acestea şi noi, păcătoşii, înţelegându-le, cu multă umilinţă şi dragoste cădem către tine, Mare Mucenice şi mult pătimitorule, rugându-te să ne fii ajutător către Înduratul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca şi via sufletelor noastre cea sălbatică şi neroditoare să o cureţe şi să o desăvârşească cu Sfântul Său har, spre a aduce însutit roadele dreptăţii şi ale sfinţeniei întru slava Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh I se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.

Şi se face otpustul.

Leave a reply

required